Liviu Vârciu s-a cumințit! E clar, fără niciun fel de dubiu. Cel care era recunoscut ca fiind un veritabil crai pentru că, e drept, femeile roiau în jurul lui, a avut parte de o transformare incredibilă. Și totul i se datorează Andei Călin, partenera de viață din prezent. Mai mult, de curând, Liviu a fost să se spovedească! Nu singur, ci însoțit de familia pe care și-a întemeiat-o alături de iubită. Paparazzi CANCAN.RO au surprins imagini exclusive.
S-a destrăbălat de-a lungul anilor, având o viață amoroasă tumultuoasă, însă, acum Liviu Vârciu e alt om. Adio aventuri și femei îndrăgostite la secundă de prezentator. Bine, ele poate se mai îndrăgostesc, dar Liviu nu mai are ochi pentru nicio reprezentantă a sexului frumos de când Anda Călin a apărut în viața lui.
Se iubesc de câțiva ani, au și doi copii împreună, o fetiță și un băiat, iar pentru Anda, Liviu Vârciu a renunțat, practic, la toate celelalte ispite. Și pe bună dreptate. Iar ceea ce vă spunem acum nu sunt deloc vorbe în vânt. Paparazzii CANCAN.RO au obținut, zilele trecute, imagini exclusive care-l înfățișează pe Liviu Vârciu alături de familie. Prezentatorul TV, partenera sa, dar și cei doi copii ai lor au mers la biserică, acolo unde aveau să se spovedească.
Curățat și eliberat de toate relele, imediat cum a ieșit din biserică, Liviu și-a băgat copiii în mașină, cu gândul să pornească spre casă. Doar că familia prezentatorului nu s-a urcat la bordul oricărui autoturism. Liviu Vârciu este recunoscut pentru colecția sa de automobile vechi, ba chiar el a vorbit, la un moment dat, în cadrul unui interviu, despre pasiunea pe care o are atunci când vine vorba despre bijuterii pe patru roți.
„Toate mașinile mele, dacă eu le-aș vinde în momentul ăsta, cum arată, da… câți bani am dat eu pe ele… (…) sunt 20 și un pic de mii de euro.
M-a luat pasiunea asta, nu ştiu de ce… iau fiecare colțișor, am vopsit pragurile, nu am știut, dar am început să învăț. Mi-am pus şi roțile pe perete. (…) Sunt ruginite, funcționează, dar cutia nu mai schimbă… Bag bani, dar am prieteni care mă ajută, nu mai plătesc cât ar trebui la vopsit, mai fac un pariu, cum am şi făcut, dar am pierdut”, a dezvăluit Liviu Vârciu, în urmă cu ceva timp.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.