S-a sinucis! Jale mare în România. A fost găsită spânzurată la ora 03:46

Publicat: 22/03/2019 | 08:02

Tragedie într-o localitate din România! O femeie a fost găsită spânzurată în curtea casei. Cadavrul a fost transportat la S.M.L. Vrancea, în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Femeia în vârstă de 42 de ani, din comuna Cotești, a fost găsită de soțul său, un cetățean italian, spânzurată în curtea casei. O vecină a celor doi a sunat la 112 și a anunțat cele petrecute. Potrivit unor surse locale, în timpul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 3.00, bărbatul s-ar fi trezit din somn și ar fi constatat că soția sa nu se afla în pat. După ce a căutat-o prin casă, bărbatul a ieșit în curtea casei unde a găsit-o pe femeie spânzurată de o grindă. Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la SML pentru efectuarea necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă. Cei doi aveau un copil și locuiau în aceeași casăa cu tatăl femeii, potrivit monitoruldevrancea.ro.

„La data de 20 martie a.c., ora 03.46, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cotești au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că o femeie, din comună, s-a spânzurat în curtea locuinței. Cu ocazia deplasării la fața locului polițiștii au găsit femeia în cauză, spânzurată de o grindă din curtea casei. Cadavrul a fost transportat la S.M.L. Vrancea, în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a precizat biroul de presă al IPJ Vrancea.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult