S-a sinucis în ziua de Crăciun, chiar în fața casei! Bărbatul era dependent de…

Publicat: 28/12/2018 | 22:41

Un bărbat din Argeş a fost găsit de soţia sa ghemuit în faţa casei, fără viaţă, chiar în ziua de Crăciun.

Femeia s-a dus să mai cumpere ceva pentru masa de Crăciun, iar când s-a întors a descoperit grozăvia.

Pe o băncuţă din imediata apropiere a cadavrului era un cuţit de bucătărie cu urme de sânge atât pe lamă, cât şi pe mâner.

Femeia a sunat la 112 şi o echipă de criminalişti de la Poliţia Piteşti a mers la faţa locului. Oamenii legii au făcut cercetări şi au ajuns la concluzia că nu există suspiciuni cu privire la deces, fiind vorba de sinucidere, anunță observator.tv.

Din cercetări, a rezultat că bărbatul se înjunghiase în abdomen cu o singură lovitură, care i-a fost fatală. Potrivit anchetatorilor, Vasile Furdui ameninţase de mai multe ori că-şi va lua viaţa, considerând că este o povară pentru familie deoarece era foarte bolnav. El suferea de afecţiuni cardiace, pulmonare şi hepatice, fiind dependent de aparatul de oxigen.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult