S-a sinucis din cauza datoriilor la banci
STUPOARE. Corpul Petrutei Sava a fost gasit de seful ei si de rude O femeie de 42 de ani din Piatra Neamt si-a pus capat zilelor pentru ca nu mai putea sa isi achite ratele bancare si datoriile pe care le avea catre diverse persoane fizice. Dorin Munteanu Ca sa fie sigura ca nu are nicio sansa de scapare, sinucigasa, inainte de a se agata in streang, si-a taiat venele de la maini cu o lama. Petruta Sava era administrator la o firma din Piatra Neamt, iar afacerile nu-i mai mergeau bine. Asa a ajuns sa apeleze la ajutorul bancilor, de unde s-a imprumutat cu diverse sume de bani. Mai mult decat atat, Petruta a cautat bani si la diversi cunoscuti. Cum termenul scadent de achitare a datoriilor batea la usa, femeia a intrat in panica, pentru ca nu avea banii necesari. In urma cu cateva zile, ea s-a plans cunoscutilor de faptul ca nu-si mai poate achita datoriile si ca s-a saturat sa mai indure situatia. Aceasta chiar a declarat ca-si va pune capat zilelor ca sa scape de toate necazurile financiare. Miercuri dimineata, actionarul firmei la care Petruta lucra ca administrator, a sesizat faptul ca femeia nu sosise la birou. Banuind ca s-a intamplat ceva rau, omul a sunat rudele femeii si a mers cu acestea la locuinta ei. Aici au gasit-o pe Petruta spanzurata cu o funie de lustra din holul apartamentului. La fata locului, politistii au gasit si lama pe care femeia o folosise pentru a-si taia venele si au concluzionat ca nu exista suspiciuni privind decesul. Femeia era casatorita si avea doi copii: o fata casatorita in Turcia si un baiat de zece ani.