S-a rupt lanțul de iubire între Ruby și Robert? Ce spune artista despre viața ei amoroasă
Ruby și Robert au făcut o echipă de pomină la Asia Express, iar relația lor a fost în centrul atenției și după terminarea sezonului respectiv. Mulți se așteptau ca artista și partenerul ei de viață să facă pasul cel mare, ba chiar se vehicula că vedeta este însărcinată. Sigur că, nu de puține ori cântăreața a pus capăt acestor zvonuri, spunând că nu așteaptă niciun copil. Ei bine, de ceva vreme interpreta nu s-a mai afișat în compania lui Robert, iar fanii au început să-și pună un semn de întrebare cu privire la cuplul lor. Ce spune solista despre viața ei amoroasă?
Povestea de iubire dintre Ruby și Robert a stat pe buzele multora odată cu participarea lor la Asia Express. Cuplul lor a fost în vizorul multora și după emisiune, căci aceștia obișnuiau să se afișeze și să-și expună sentimentele și-n mediul online. Doar că, de ceva vreme, lucrurile nu mai stau așa. Asta pentru că vedeta nu mai apare în compania bărbatului, iar fanii au început să-și pună un semn de întrebare cu privire la relația lor.
S-a rupt lanțul de iubire dintre Ruby și Robert?
Mulți se întreabă deja dacă s-a rupt lanțul de iubire, pentru că solista nu mai face postări alături de Robert. Zvonurile legate de separare au fost alimentate și de tăcerea cântăreței, care nu a mai oferit detalii cu privire la starea ei amoroasă. De curând, vedeta a ținut să puncteze faptul că nu vrea să mai ofere detalii din viața ei personală.
„Îmi doresc foarte mult să păstrez viața personală… personală. Astfel încât să nu-mi fie afectată în vreun fel viața personală de ceea ce fac public”, a mărturisit Ruby, pentru viva.ro
Ce spune Ruby despre căsătorie
Ruby nu se grăbește nici să-și pună pirostriile. Cântăreața susține că ia lucrurile pas cu pas și că toate vor veni la timpul lor. Vrea să se axeze pe cariera profesională și pe planurile pe care le are momentan.
„Nu mă grăbesc, am o familie destul de mare pe care o am în grijă. Pas cu pas… Sunt foarte focusată și îmi doresc foarte mult să evoluez profesional, sunt binecuvântată cu frățiorul meu, pe care îl iubesc într-un fel de necuprins. Și nu lipsește dragostea din viața mea. Când vrea Dumnezeu să fie va fi…”, a mai spus vedeta, pentru sursa citată.