S-a revocat cererea de concediere a bunicii de 83 de ani din Gorj! Femeia nu vrea să se mai întoarcă la muncă
Conducerea grădiniţei din localitatea Leurda, judeţul Gorj, a revenit, marţi, asupra deciziei de concediere a bătrânei care era angajată la vârsta de 83 de ani ca femeie de serviciu, la solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Sofia Chiţoran a anunţat, însă, că nu se mai întoarce la grădiniţă.
Directorul grădiniţiei, Camelia Barbu, a recunoscut, marţi, că a luat decizia de a-i înceta contractual de muncă bătrânei, după ce cazul acesteia a apărut în presă.
„O să stau de vorbă cu dumneaei să depună o cerere şi dacă îşi face toate diligenţele pentru angajare, fişa medicală, nu va fi nicio problemă. Din discuţia cu ea, nu ne-a spus niciun moment că ea îşi doreşte să mai rămână la grădiniţă. După ce a apărut în presă, eu am stat de vorbă cu dumneaei, să văd care a fost scopul acestui reportaj, ce are ea, atunci am aflat că mai are un venit şi am întrebat-o, nu am certat-o nicio secundă. Din ce am înţeles eu din reportajul respectiv este că la 83 de ani încă mai munceşte. Eu nu ştiam că are şi pensie”, a declarat Camelia Barbu, directorul grădiniţei.
Femeia care a impresionat prin faptul că la 83 de ani lucra ca femeie de serviciu la Grădiniţa cu Program Normal Leurda, din oraşul Motru, fiind declarată cea mai bătrână angajată a ISJ Gorj, avea un contract de două ore pe zi.
Aceasta lucra de 40 de ani în instituţie, iar acum, după tot ce s-a întâmplat, a anunţat că nu doreşte să se mai întoarcă.
„Nu mai vrea. Nu se mai întoarce. Mie îmi pare rău de doamna directoare, că ea nu a vrut să-i facă rău, eu cred că din neştiinţă, nu a ştiut şi i-a fost frică. Şi educatoarea, dacă ar continua cu ea, i-ar fi frică, mie îmi pare rău să se ia măsuri. Nu a ştiut. Directoarea s-a şi grăbit, în aceeaşi zi în care a fost presa, în acea zi a dat-o afară. Poate s-a gândit că nu ar avea voie să lucreze, că are şi pensie de CAP. Nu e un rău pornit de către mama”, a declarat Eugen Chiţoran, fiul bătrânei Sofia.