S-a lepădat de Simona Halep după suspendarea pentru dopaj! Anunțul oficial. „Mare dezamăgire”

Publicat: 13/09/2023 | 07:28

La doar câteva ore după ce ITIA a anunțat că Simona Halep a primit o suspendare de 4 ani pentru dopaj, sportiva a avut parte de mesaje de susținere, dar și lovituri dure, de la cei la care se aștepta cel mai puțin. O fostă rivală, care o vedea pe campiona României ca un idol, a lansat un atac dur la adresa ei, pe rețelele de socializare. 

Timp de mai bine de un an, constănțeanca a încercat, în fel și chip, să-și demonstreze nevinovăția. Susține că nu a consumat niciodată substanțe de dopaj și este dispusă să-și caute dreptatea în tribunal, anunțând la doar câteva ore după comunicatul ITIA că va face apel. Mereu a iubit sportul curat și a sacrificat ani buni pentru a face performanță, dar va sta departe de teren până pe data de 6 octombrie 2026, când va avea deja 35 de ani.

Atac dur la Simona Halep

Imediat după ce ITIA a transmis comunicatul care anunța că Simona Halep a fost găsită vinovată de dopaj la U.S. Open, Nicole Gibbs, fost număr 68 WTA, care s-a retras în anul 2021, s-a lepădat de idolul ei:

„E o dezamăgire atât de mare când descoperi că jumătate dintre eroii tăi din tenis au trișat. E atât de frustrant și transformă sportul în ceva urât. Nu e o luptă corectă. Te întrebi câți mai sunt și câți trec neobservați (Cred că mulți)”, a scris Nicole Gibbs pe Twitter.

Amintim faptul că cele două sportive s-au înfruntat de două ori în carieră, în 2018 la Shenzhen și în 2019, la U.S. Open. În ambele cazuri, constănțeanca a ieșit câștigătoare.

Nicole Gibbs și Simona Halep au avut două meciuri în decursul carierei / Sursă foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: Nadia Comăneci a reacționat, după verdictul primit de Simona Halep. „Zeița de la Montreal”, suport uriaș pentru tenismena a cărei carieră îi este încercată)

Suspendare de 4 ani pentru dopaj

Pe data de 12 septembrie, ITIA a dat verdictul în cazul Simonei Halep. La doar câteva ore după aceea, a venit și prima sa reacție:

„Continui să mă antrenez și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele in fata acestor acuzații false şi pentru a mă întoarce pe teren. Intenționez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză”, a scris tenismena pe Instagram.

Amintim faptul că scandalul de dopaj a început pe data de 29 august, la US Open, când constănțeanca a fost suspendată pentru că a picat testul anti-doping. Substanța nespecifică identificată în corpul Simonei a fost Roxadustat, care se găsește și în medicamente pentru afecțiunile cronice sau bolile rinichilor. Din acel moment, nu a mai jucat niciun meci oficial.

(CITEȘTE ȘI: Patrick Mouratoglou a izbucnit, după ce Simona Halep a primit o suspendare de 4 ani. Cele 4 puncte tranșante expuse de antrenor: „Sunt extrem de șocat”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult