Chipul ei este unul dintre cele mai frumoase si mai cunoscute de la Hollywood, dar intr-un pictorial recent realizat senzuala actrita Scarlett Johansson este total schimbata, fiind greu de recunoscut. Ea a intruchipat mai multe personalitati din vremuri de mult apuse.
Frumoasa vedeta Scarlett Johansson, in varsta de 26 de ani, este protagonista unui pictorial cu totul inedit, realizat pentru revista „W Magazine”. Diva blonda, desemnata anul trecut cea mai sexy femeie din lume si cautata de cele mai mari companii pentru a le face reclama, s-a lasat transformata complet, trecand de la un personaj la altul, schimbandu-si coafura si machiajul atat de mult, incat cu greu si-ar putea da seama cineva ca sub mastile cu pricina se afla senzuala Scarlett. Numarul din iunie al revistei este dedicat binecunoscutului si apreciatului regizor Woody Allen si „femeilor” sale, printre care se afla si Scarlett, muza moderna. Intr-una dintre fotografii, actrita arata ca un baietoi, in postura lui Buster Keaton, iar in alta pozeaza tinand in mana o trompeta si imbracata ca la circ, asemenea actritei italiene Giulietta Masina. Intr-o alta imagine, Scarlett este imbracata complet in alb si incearca sa intre in pielea frantuzoaicei Sarah Bernhardt. Si pentru ca este o actrita talentata, care poate interpreta orice fel de personaj, blonda imita apoi perfect atitudinea celebrei dive Marlene Dietrich. Reprezentantii revistei „W Magazine” sunt convinsi ca pictorialul cu Scarlett, care pare ca s-a jucat de-a recunoasteti personajul, va face furori in randul cititorilor publicatiei, dar si in randul fanilor vedetei, deloc putini la numar.