S-a inventat ciocolata electronica
PRET. O ciocolata electronica poate fi achizitionata cu doi dolari David Edwards, un fost absolvent al Universitatii Harvard, a gasit solutia ideala pentru persoanele care nu pot sa renunte la desert, dar nici nu doresc sa aiba probleme cu silueta. Alina Creanga Satisfactie suta la suta, zero calorii si niciun sentiment de vina. Cam asa ar putea fi caracterizata cea mai noua inventie a profesorului David Edwards, un fost absolvent al prestigioasei Universitati Harvard. Pasionat el insusi de dulciuri, savantul a gasit solutia ideala pentru persoanele care nu pot renunta la desert, dar nici nu doresc sa aiba probleme cu silueta. Dupa luni de truda in laborator, Edwards a reusit sa dea la lumina „Le Whif”, un dispozitiv inovator pentru inhalat ciocolata, care functioneaza pe acelasi principiu ca si, deja celebra de acum, tigara electronica. Astfel, cu doar doi dolari, pofticiosii isi pot achizitiona aparatul creat de Edwards, inhaleaza aroma desertului preferat, isi satisfac pofta care ii mistuie, iar, la final, constata fericiti ca nu au luat in greutate nici macar un gram. Disponibil in magazine incepand cu data de 29 aprilie, „Le Whif” a fost inzestrat de creatorul sau cu arome dintre cele mai tentante: menta, mango, fructe de padure sau ciocolata amaruie.