S-a incheiat ancheta privind accidentul de autocar din Muntenegru! Vezi cine a fost gasit VINOVAT de producerea tragediei
Procurorii au decis sa soferul este de vina, intrucat a condus cu 80 km/h, o viteză mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum.
„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în cauza privind accidentul rutier produs la data de 23.06.2013, în Muntenegru, soldat cu decesul a 19 persoane (printre care şi şoferul, n.r.) şi rănirea altor 29 şi au dispus clasarea cauzei, în temeiul disp. art. 315 rap. la art. 16 lit. a, b, e şi f din Noul Cod de procedură penală”, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Ministerului Public.
Astfel, pe baza probatoriului administrat în cauză s-a stabilit că accidentul rutier s-a produs ca urmare a neglijenţei în trafic a şoferului autocarului, care se deplasa pe drumul principal dinspre Kolasin în direcţia Podgorica cu o viteză de 80 kilometri pe oră, mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum, „neadaptând viteza de deplasare a autocarului la limitele impuse prin semnele de circulaţie, la banda marcată pe şosea, la starea suprafeţei acesteia, şoseaua fiind umedă şi alunecoasă”.
„Aceste împrejurări au condus la destabilizarea intensă a autocarului, la pierderea echilibrului şi răsturnarea lui, urmată de coliziunea cu trotuarul podului şi gardul metalic al acestuia şi, ulterior, căderea în prăpastia care duce la râul Moraca”, a precizat sursa citată.
Potrivit procurorilor, procesul verbal de autopsie emis de Departamentul de Medicină Legală din Podgorica a concluzionat că moartea şoferului Ciobanu George a fost violentă, ca urmare a „distrugerii centrilor nervoşi vitali, din cauza fracturilor osoase craniene şi a hemoragiei interne, răni cauzate de forţa mecanică, în momentul decesului neexistând stare de alcoolemie”.
De asemenea, prin nota de serviciu din 20 septembrie 2013, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bjelo Polje, se menţionează faptul că, „deoarece şoferul autobuzului Ciobanu George a decedat în accidentul de circulaţie în cauză, nu există temei pentru derularea procedurii penale”.
Având în vedere că împrejurările producerii accidentului şi stabilirea persoanei vinovate şi a culpei acestuia au făcut obiectul unei cercetări penale finalizate cu o soluţie de neurmărire dispusă de autorităţile judiciare din Muntenegru, s-a constatat că lipseşte o condiţie prevăzută de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, „motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei privind pe Ciobanu George sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată prevăzută de art.178 alin.1, 2 şi 5 din vechiul Cod penal”, a precizat sursa citată.
Totodată, din probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare din 12 decembrie 2012 al Inspectoratului Teritorial de Muncă, s-a stabilit faptul că, întrucât cauza producerii accidentului de circulaţie din 23 iunie 2013 a fost nerespectarea de către şoferul George Ciobanu a vitezei maxime permise pe porţiunea respectivă de drum, în condiţiile unui carosabil umed, au fost încălcate prevederile articolului 22 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006.
Urmare a acestui lucru, având în vedere împrejurările şi cauzele producerii evenimentului, în conformitate cu reglementările legislaţiei în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă a încadrat evenimentul la accident de muncă colectiv de circulaţie. Astfel, s-a declarat că George Ciobanu şi M.M. au suferit un accident de muncă mortal, iar M.D. a fost victima unui accident de muncă cu incapacitate temporară de muncă.
În urma celor constate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, s-a dispus clasarea cauzei şi faţă de reprezentanţii firmei transportatoare – Gregory Tour Serv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de articolul 349 din noul Cod penal, având corespondent în articolul 37 din Legea 319/2006, abrogat prin Legea 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.
Totodată, din verificările efectuate s-a constatat faptul că şoferul George Ciobanu avea un aviz medical obţinut în 23 octombrie 2012 şi un aviz psihologic obţinut 2 octombrie 2012, documente medicale aflate la angajatorul SC A.E. SRL.
În ceea ce priveşte relaţiile comerciale între firmele implicate, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că relaţiile comerciale dintre agenţia de turism Gregory Tour Holiday şi firma de transport Gregory Tour Serv pe de o parte, şi SC G.T.S. SRL şi SC M.C. SRL, pe de altă parte, sunt înregistrate în evidenţele celor două societăţi, neevidenţiindu-se încălcări ale dispoziţiilor legale, astfel încât în cauză s-a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de articolul 9 litera a) din Legea 241/2005, deoarece fapta nu există în materialitatea sa, a mai arătat Parchetul instanţei supreme.