Misha și Connect-R nu mai sunt soț și soție, însă sunt văzut foarte des împreună, chiar și în vacanțe. Deși s-a tot spus în ultima vreme că cei doi formează din nou un cuplu, ei bine, artista a decis să facă lumină în acest caz și să spună care este, de fapt, relația cu tatăl fetiței sale, Maya.
Cântăreața a mărturisit că se înțelege foarte bine cu fostul ei soț și se întâlnesc foarte des datorită fetiței, care trebuie să petreacă timp și cu amândoi. Însă nu formează un cuplu. „Ne împacă presa în fiecare lună. S-au împăcat, s-au certat, deci asta este la ordinea zilei. Nu suntem un cuplu. Să ştii că şi Maya îmi face poze pentru instagram, nu doar Relu. Ţinem amândoi postul, am mâncat salată grecească, fară carne, fără multe lucruri. Dacă nu am fi avut lucruri în comun, nu am fi fost niciodată împreună.’
La cei 28 ani, Misha arată foarte bine, mai ales că a avut și oo sarcină la activ. Vedeta are un program foarte încărcat, dar cu toate astea nu își neglijează alimentația. Este foarte atentă la ce mănâncă, face sport și acordă o atenție deosebită tratamentelor corporale.
“Nu am niciun secret pentru silueta mea, încerc să fiu atentă la ce mănânc, mai am perioade când mai scap din vedere treaba asta și mai pun un kilogram-două dar cam atât, însă le dau jos destul de rapid. Nu fac nimic deosebit! De exemplu, acum țin o dietă, dar nu sunt foarte strictă. Dacă am o zi în care mi-e foarte tare poftă de ceva, mănânc, dar foarte puțin. La sală nu am mai mers de vreo lună și jumătate deoarece am avut programul foarte încărcat, a fost și Maya în vacanță, mi-a fost puțin mai greu pentru că trebuie s-o iau cu mine.
Mai fac acasă zumba cu Maya, iar sala o voi relua când începe ea grădinița. Acum am 55 de kilograme și aș vrea să ajung la 49-50! Nu am un meniu fix, dimineața când mă trezesc o pregătesc pe Maya pentru grădiniță, apoi merg la sală, la studio. O să reluăm curând programul cu grădinița. De exemplu, azi am mâncat la mic dejun o salată, la prânz voi mânca sote de ciuperci iar pe seară o supă cremă de legume. Meniul meu este destul de diversificat. Din frigider nu-mi lipsesc niciodată fructele și legumele!”, a spus Misha, potrivit perfecte.ro.