Conducatorii formatiei Ventspils le-au transmis omologilor din Grant ca atacantul va costa in vara cu 100.000 de euro mai putin.
Adus cu surle si trambite in Giulesti, Edgars Gauracs a devenit in numai cateva saptamani un jucator-problema pentru Rapid. Nu din cauza vietii extrasportive, ci a unei pubalgii care l-a impiedicat sa se antreneze la capacitate maxima. Imediat, oficialii giulesteni au luat in calcul varianta renuntarii la fotbalistul pe al carui imprumut pana in vara au platit 50.000 de euro. „Nu e normal sa semnam actele cu un jucator care nici macar nu a efectuat vizita medicala. Taban este raspunzator pentru acest lucru!”, a spus Copos. Surpriza, insa! Afland ca Rapid este gata sa renunte la Gauracs, oficialii lui Ventspils au prezentat o noua oferta „alb-visiniilor”. Prin intermediul lui Marco Trabuchi, impresarul atacantului, letonii le-au transmis giulestenilor ca la vara nu vor mai fi nevoiti sa plateasca in schimbul achizitionarii definitive a lui Gauracs 450.000 de euro, ci cu 100.000 mai putin. Totul, insa, cu o conditie: atacantul sa fie pastrat de Rapid pana la vara, chiar daca va evolua extrem de putin in acest retur. Conducatorii din Grant nu au dat, inca, un raspuns, dar studiaza noua oferta a lui Ventspils. Brazilianul lui Copos e ocupat cu carnavalul Pe parcursul acestei saptamani, patronul „alb-visiniilor” s-a laudat prin presa ca, pana la startul returului, va aduce la echipa un atacant sud-american de mare valoare. Cum zilele au trecut, iar atacantul nu si-a facut aparitia, mai multi oficiali din Giulesti au luat in ras „transferul” bossului de la ANA. „Suntem convinsi ca domnul Copos a vrut, intr-adevar, sa aduca un superfotbalist din Brazlia, insa nu a avut succes. Probabil atacantul era ocupat cu carnavalul de la Rio si nu a putut lua legatura cu el telefonic. Oricum, nu a spus nimanui din club numele lui”, s-au amuzat oficialii rapidisti pe seama transferului-bomba promis de Copos.