A fost finalizată achiziția de măști de protecție pentru persoanele vulnerabile din România și urmează distribuirea lor. Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban, iar pentru că pe data de 27 septembrie urmează să aibă loc alegerile locale, acesta a avertizat primarii să nu își susțină campania electorală pe bază măștilor.
Premierul Ludovic Orban, a atenţionat primarii să nu îşi facă campanie electorală pe baza măştilor de protecţie acordate de Guvern cetăţenilor din categoriile vulnerabile, transmite Agerpres. (CITEȘTE ȘI: SE ÎNCHID ȘCOLILE PENTRU 3 ZILE DIN CAUZA ALEGERILOR LOCALE. CÂND NU VOR MERGE ELEVII LA CURSURI: “ORELE VOR CONTINUA ONLINE”)
„Aceste măşti au fost predate către Direcţiile de Sănătate Publică, ce urmează să le distribuie către cetăţeni prin intermediul administraţiilor locale. Trag un semnal de alarmă către primari, să nu se apuce să îşi facă campanie pe această temă”, a declarat Orban.
„Aceste măşti sunt acordate pe baza unor anchete sociale, pe baza unor evaluări. Cetăţenii au dreptul să primească măştile iar acestea trebuie să ajungă la oameni fără să fie vreo condiţionare politică. Le trece prin cap pesediştilor să facă şi chestii de acestea”, a spus Ludovic Orban.
Măștile de protecție achiziționat o să ajungă la 2,3 milioane de beneficiari. Guvernul a folosit pentru cumpărarea acestora bani din Fondul de rezervă al Guvernului. (VEZI ȘI: GUVERNUL FOLOSEȘTE BANII DIN FONDUL DE REZERVĂ PENTRU A CUMPĂRA TABLETE PENTRU ELEVII CARE NU AU ACCES LA CURSURILE ONLINE ȘI MĂȘTI PENTRU PERSOANELE VULNERABILE)
„Am luat decizia de a utiliza resursele financiare din Fondul de rezervă al Guvernului pentru a susține cheltuielile necesare pentru distribuirea de măști pentru persoanele care sunt vulnerabile și se află sub incidența legii privind venitul mediu garantat”, a declarat Ludovic Orban, acum ceva timp.