Adrian de la Insula Iubirii, considerat unul dintre cele mai controversate personaje din Thailanda a rămas, cu siguranță, în amintirea telespectatorilor. Dezinhibat și lipsit de orice maniere, tânărul din Cluj nu a ratat nicio ocazie să se facă de râs în fața camerelor de filmat, iar după terminarea filmărilor și-a închis repede conturile de pe rețelele de socializare și, pur și simplu…a dispărut!
Cunoscut pentru replica „Cluju` number one!”, Adrian de la Insula Iubiri nu are cum să fie uitat de fanii Insulei Iubirii. Concurentul din Cluj s-a făcut remarcat prin comportamentul său lipsit de orice maniere, dar și prin faptul că nu a ratat nicio ocazie de a fi așa cum este acasă! Deși se afla în fața camerelor de filmat, și-a șocat colegii atunci când a început să râgâie, să povestească despre cele mai dezgustătoare lucruri și să ofere detalii intime despre partidele de amor pe care le avea cu iubita lui, Denisa.
Au trecut 2 ani de la filmări, 2 ani în care Adrian a renunțat să se mai afișeze pe rețelele de socializare, căci și-a închis toate conturile, din rușine, spunem noi, dar acum a revenit. În forță, am putea spune!
Adrian a plecat la muncă în străinătate, acolo unde a fost agent de pază pentru mai multe localuri. Chiar înainte de Sărbătorile de Iarnă, fostul concurent de la Insula Iubirii a postat pe contul său de Facebook, după ce l-a reactivat, că urmează să revină în țară. Cu toate acestea, nu a oferit niciun detaliu legat de Denisa, femeia alături de care a pășit pe tărâm Thailandez, așa că nu se știe dacă în prezent, cei doi mai formează sau nu un cuplu. Deși a vrut mereu să pară „zmeu” în fața camerelor de filmat și s-a lăudat cu faptul că are toate femeile la picioare și că în urma participării la Insula Iubirii va câștiga notorietate, aceste lucruri nu au făcut decât să-l plaseze pe Adrian în cea mai proastă lumină, în fața tuturor.
După ce a ajuns în Thailanda și a petrecut 24 de ore alături de iubita lui, Denisa, într-un resort de lux, a venit momentul despărțirii pentru cei doi. Ispita Maria Ilioiu a fost cea care a trebuit să-și facă rolul pentru Adrian, lucru ce i-a ieșit de minune! După numai 5 ore petrecute alături de roșcată, Adrian s-a declarat îndrăgostit și a picat în ispită, lucru ce i-a lăsat cale liberă Denisei, către inima ispitei masculine Andi.