S-a deschis Destiny Park, primul centru de edutainment din România. Incredibil ce pot face copiii aici, lângă Mall Băneasa
Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est s-a deschis în București. Echipa CANCAN.RO a fost la marele eveniment și a vorbit cu două dive autohtone, Gianina Corondan și Ana Maria Popescu.
Copiii cu vârste cuprinse între patru și 14 ani vor avea o nouă atracție în Capitală, chiar lângă Băneasa Mall. Destiny Park reprezintă un univers în miniatură, în care cei mici pot fi adulți pentru câteva ore sau o zi, având meserii de oameni mari și fiind plătiți cu magic-bani pentru ele. Totul sub conceptul de edutainment, adică de învățare prin joacă.
Micii vizitatori au la dispoziție 43 de experiențe de role play din multiple domenii printre care medicină, industrie alimentară, mass-media, industrie energetică, auto, sport, IT și multe altele. Totul este gândit pentru ca cei mici să învețe, prin joacă, ce înseamnă să fii mare, să ai responsabilități și nu în ultimul rând, să-ți administrezi veniturile. Fiecare experiență este organizată într-un cadru specific și este gândită în așa fel încât copiii să înțeleagă ce înseamnă să “muncești” și să primești “salariu”, dar și să te distrezi. (CITEȘTE ȘI: Prosport 2010. Corina Căprioriu, Cristina Neagu, plus Ana Maria Brânză și spadasinele de AUR! Liga Campionilor pentru Cristi Chivu)
Ana Maria Popescu și Gianina Corondan au fost prezente la marea deschidere. Ce dezvăluiri au făcut divele despre copilărie
Reporterul CANCAN.RO le-a pus pe cele două dive să intre în jocul propriei lor copilării. Întrebare cum ar fi viața lor dacă ar fi din nou copile, cele două au răspuns:
„Când eram mică nu m-am visat nici bucătar, nici balerină, nici prințesă, ca prietenele mele, dar când am intrat în sala de scrimă, m-am visat un campion și uite că mi-a luat 20 de ani, dar am ajuns acolo. Probabil că tot pe terenul de sport m-aș fi oprit și când eram micuță (…) Eu m-am născut să fac scrimă și atât. La alte sporturi pot doar să demonstrez cum nu se practică”, a spus Ana Maria Popescu, fostă Brânză.
„Îmi plăcea, când eram mică, să fiu, în joacă Nadia Comăneci. Le admir pe fetele astea din gimnastică și mă gândesc cum ar fi fost să merg pe traseul ăsta”, a răspuns Gianina Corondan.
Destiny Park este cel mai mare parc de edutainment din Sud-Estul Europei și primul de acest fel din România. Este dedicat copiilor între 4 și 14 ani și este locul în care copiii învață prin joc. Parcul este situat în zona Băneasa pe o suprafață de peste 5000 mp și are 177 de locuri de parcare. (CITEȘTE ȘI: Cum a fost filmata Gianina Corondan dupa ce s-a anuntat ca a murit!)
This browser does not support the video element.