S-a decis cum va fi judecat Vlad Pascu. Acuzația care i se aduce este cea de ucidere din culpă
Instanța a decis ca Vlad Pascu (19 ani), tânărul care a ucis doi studenți în stațiunea 2 Mai de pe litoral, să fie trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Cererea părinților victimelor de a schimba acuzația în omor sau omor calificat ar fi fost ignorată de către judecători.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare din culpă, conducerea sub influența alcoolului sau alte substanțe și părăsirea locului accidentului, ceea ce înseamnă că riscă o pedeapsă între 2 și 7 ani de închisoare. Dacă fapta tânărului de 19 ani va fi încadrată la omor sau omor calificat, pedeapsa cu închisoarea se încadrează între 15 și 25 de ani. Totodată, Vlad Pascu este judecat sub incidența Legii Anastasia – orice șofer beat sau drogat care provoacă un accident mortal va primi o sentință cu executare.
Reamintim că nenorocirea provocată de Vlad Pascu a avut loc pe data de 19 august 2023, în stațiunea 2 Mai. Roberta (20 de ani) și Sebastian Olariu (21 de ani) au murit pe loc după ce tânărul de 19 ani a intrat cu mașina în ei – vezi cu ce viteză mergea Vlad Pascu atunci când a produs accidentul. Șoferul s-a urcat la volan beat și sub influența substanțelor interzise.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și nu pentru omor
Avocatul Adrian Cuculis este de părere că această situația nu va rămâne așa și va face demersuri pentru schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor.
”Eu aș vrea să dăm puțin timpul înapoi cu câteva luni, când eu anunțasem, și bineînțeles că lucrurile așa s-au întâmplat, că am depus o cerere pentru schimbarea încadrării juridice pentru această faptă din ucidere din culpă în omor, pentru că a omorât două persoane în modalitatea ce mai odioasă. Dacă avem o trimitere în judecată pentru ucidere din culpă, asta nu înseamnă că lucrurile vor rămâne așa. Teoretic, aș fi putut foarte bine să merg și să spun, în camera preliminară, că nu suntem de acord cu această chestiune, dar ar fi însemnat ca dosarul să fie amânat și mai mult. Adică judecătorul de cameră preliminară ar fi trebuit să-mi admită cererea, să trimită înapoi la Parchet, despre care știm foarte bine că s-a mișcat în mod dezastruos și a făcut numai ce a dorit”, a declarat Adrian Cuculis pentru Antena3.
Avocatul și-a îndreptat atenția către doamna procuror care s-a ocupat de anchetarea lui Vlad Pascu. Adrian Cuculis consideră că, din punctul său de vedere, ar fi trebuit să fie cercetată din oficiu de către Inspecția Judiciară pentru greșelile pe care le-a făcut în calitate de magistrat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.
”Mie îmi e teamă că această vestită doamnă procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia este cea care i-a pus sub control judiciar pe bătăușii de pe plajă, iar următorul pas a fost acela de a nu reține în rechizitoriu și în ordonanțele de suspect și de inculpat că Vlad Pascu se droga. A făcut niște erori fatale în dosarele respective. Probabil, undeva în luna ianuarie, ne vom întâlni în judecată. O altă greșeală pe care a făcut-o doamna procuror a fost acea că nu a avut bunul simț profesional să se pronunțe mai bine de o lună de zile pe cererea de schimbare a încadrării juridice și pe cererile de reaudiere a unor persoane-cheie din dosarul respectiv. Din punctul meu de vedere, este o chestiune care ar trebui să fie cercetată din oficiu de către Inspecția Judiciară, anume modul în care își face treaba acest magistrat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia”, a mai spus avocatul.