E oficial, hotărârea tocmai a fost luată! Orban a tăiat în carne vie: hotelurile și terasele, închise dacă nu respectă regulile sanitare
Comitetului Național pentru Situații de Urgență a decis astăzi ce se va întâmpla cu terasele și hotelurile care nu respectă regulile sanitare impuse de pandemie.
În cadrul ședinței CNSU de astăzi, condusă de premier, s-a adoptat hotărea numărul 32, care vine cu sancțiuni aspre pentru cei care nu respectă măsurile de siguranță.
Astfel, terasele și hotelurile care nu aplică măsurile impuse de autorități vor rămâne fără autorizație de funcționare.
Măsurile se aplică de pe 1 iulie
De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține neschimbată lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31. În prezent. românii pot călători în 22 de state fără a fi nevoiți ca la întoarcere să stea 14 zile în izolare sau carantină. Lista se află aici.
Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU de azi vor fi aplicate începând cu data de 1 iulie 2020.
Premierul a făcut astăzi un anunț despre românii care merg în concediu peste hotare în următoarea perioadă.
Orban a anunțat că se vor lua restricții de deplasare spre alte țări în care crește numărul de cazuri, doar dacă pe o perioadă de 15 zile rata de transmitere depășește indicele 5.
„Doar dacă o perioadă de 15 zile constant se depășește indicele de 5 care a fost decis, se ia în calcul o restricție de deplasare. Comisia Europeană are în dezbatere instituirea unei reguli privitoare la tratamentul țărilor. În măsura în care Comisia Europeană va institui o regulă noi ne vom adapta și vom prelua decizia care este luată la nivel european”, a declarat premierul.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 269 de noi infecții cu coronavirus, din 4779 de teste. Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.582 cazuri de persoane infectate cu noul noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.912 au fost declarate vindecate și externate. 1.634 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.