S-a dat startul înscrierilor în Raliul Argeșului!

De: Cancan
Publicat: 12/04/2019 | 08:49

Sezonul 2019 al Campionatului Național de Raliuri ”Dunlop” este deschis de Raliul Argeșului Catena – Powered by Peugeot, competiție care revine în calendar după o pauză de 9 ani. Desfășurat în perioada 2-4 mai pe drumurile de asfalt din județul Argeș, inclusiv pe partea sudică a Transfăgărășanului, raliul propune un traseu de concurs interesant, diversificat, cu secțiuni înguste și înșelătoare, dar și cu porțiuni rapide sau tehnice.(CITEȘTE ȘI: DUPĂ APROAPE UN DECENIU, RALIUL ARGEȘULUI REVINE CA ETAPĂ A CNRD!)

Organizat de către ACS DTO Rally, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, Raliul Argeșului aduce din nou raliurile în județul Argeș, având parte de sprijinul autorităților locale și a unor parteneri puternici. Evenimentul își propune să fie o adevărată experiență pentru concurenți și fani, iar în timp să devină un etalon din punct de vedere organizatoric și unul dintre raliurile de marcă din România. Cu 18 ediții în trecut, Raliul Argeșului Catena – Powered by Peugeot a avut parte de 12 învingători distincți, cel mai prolific pilot de pe probele argeșene, Constantin Aur, urmând a se afla la start și în 2019.(NU RATA, AICI: FOSTUL FOTBALIST & SOȚIA AU PRIMIT RĂGAZ PENTRU ÎMPĂCARE, DAR… PRIMELE DECLARAȚII: ”EU RĂMÂN FERMĂ!”)

Cum până la startul în Raliul Argeșului Catena – Powered by Peugeot mai este aproximativ o lună, documentele oficiale ale raliului au fost publicate  pe website-ul competiției (www.raliulargesului.ro), traseul de concurs și programul fiind dezvăluit de către organizatori. Momentul a coincis cu startul înscrierilor pentru campionatele pentru care contează raliul: Campionatul Național de Raliuri Dunlop (CNRD), Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice Dunlop (CNRVID) și Campionatul Național Rally 2 Dunlop (CNR2D).

Pe lângă surprizele și noutățile noului sezon, probele speciale vor fi, cu siguranță, unul dintre motivele pentru care fanii se vor afla de-a lungul weekend-ului pe marginea drumurilor de asfalt pentru a-și susține favoriții. Având în vedere pasiunea argeșenilor pentru motorsport, organizatorii se așteaptă la un număr mare de spectatori pe probele speciale, aceștia fiind sfătuiți să respecte indicațiile oficialilor și organizatorilor pentru o bună desfășurare a evenimentului.(NU RATA, AICI: A AȘTEPTAT 39 DE ANI CA SĂ FIE DECLARAT FIUL LEGITIM AL CUNOSCUTULUI POLITICIAN PSD!)

Documente oficiale:

 

 

Pentru participanți, cererile de înscriere sunt disponibile în secțiunea ”Concurenți” de pe website, dar și mai jos:

 

Formularele PDF se vor salva local și se vor completa de către concurenți. Cererile de înscriere se trimit scanate pe adresa: inscrieri@raliulargesului.ro. Informații și rezultate: www.fras.ro, www.raliulargesului.ro și pe Facebook: Raliul Argeșului sau pe Instagram.

Raliul Argeșului Catena – Powered by Peugeot este organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susținut de către Consiliul Județean Argeș și Primăria Municipiului Pitești. Sponsorul principal este CATENA, partenerii principali sunt Hotel Ramada Pitești și Teilor, în timp ce mașina oficială a Raliului Argeșului Catena este oferită de Trust Motors. Parteneri Media: KissFM, RallyMax.ro, Autorally.ro.

După aproape un deceniu, Raliul Argeșului revine ca etapă a CNRD!