S-a dat ordinul în România. Unele persoane vor fi scutite de impozit, în 2023
Anul nou a venit cu o serie de schimbări din punct de vedere legislativ. Printre acestea se numără creşterea sau modificarea anumitor taxe şi impozite, dar și scutirea unei noi categorii de angajați, de plata impozitului. Ei sunt cei care vor beneficia de această facilitate fiscală.
Aceste măsuri sunt prevăzute în Ordinul comun 21.813/6.421/2.246/4.433/2022, care a fost semnat de ministerele Cercetării, Educației, Muncii și Finanțelor. Actul normativ va intra în vigoare începând cu luna aceasta.
Cine nu va mai trebui să plătească impozitul, începând cu anul acesta
Printre ocupațiile vizate de scutirea de impozit regăsim, în premieră la noi în țară, IT-iștii din sectorul public, care vor primi același tratament ca IT-iștii din sectorul privat.
În această categorie se încadrează IT-iștii care lucrează în intituții precum: Ministerul Finanţelor, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei şi care sunt încadraţi cu funcţii precum administrator baze de date, analist, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, manager de proiect informatic, programator, proiectant de sisteme informatice, programator de sistem informatic, programator ajutor, analist ajutor, inginer de dezvoltare a produselor software.
NU RATA: ANUNȚUL MOMENTULUI PENTRU ROMÂNI! IMPOZITE MAI MARI DIN 2023 ȘI CONTRACTE OBLIGATORII LA ANAF
Pe lângă IT-iști, nici părinţii care au copii la şcoală, grădiniţă sau creşă, nu vor mai plăti impozitul. Teoretic, părinții ar scuti 100 de lei pentru fiecare copil înscris la școală/grădiniță/creșă, practic, salariul lor net va crește cu doar 10 lei pentru fiecare copil înscris la o unitate de învăţământ.
Și alți români vor fi scutiți de la plata impozitului pe clădire şi pe teren, în 2023. Este vorba despre persoanele cu handicap, cei care au calitatea de revoluţionar, persoanele care au calitatea de militari participanți la acțiuni militare speciale din străinătate, persoanele care au calitatea de veterani de război, văduvele de veterani de război, văduvele necăsătorite ale veteranilor de război sau persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară ori constau în exclusivitate din indemnizație de șomaj sau ajutor social.
Salariații din instituțiile publice sunt scutiți de impozit
Și salariații ar putea fi scutiți de plata impozitului de venit, atâta timp cât creează programe pentru calculator.
Există, totuși, niște condiții care trebuie îndeplinite, pentru a putea beneficia de această facilitate:
- Postul salariatului trebuie să facă parte dintr-un compartiment specializat de informatică, care să fie evidențiat în organigrama angajatorului;
- Salariații trebuie să dețină o diplomă acordată după finalizarea unei forme de învățământ superior de lungă durată sau de scurtă durată/ o diplomă acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licență, eliberată de o instituție de învățământ superior acreditată/o diplomă de bacalaureat și urmează cursurile unei instituții de învățământ superior acreditate și prestează efectiv una dintre activitățile vizate de facilitate.