S-a dat lege! Ce se întâmplă cu oamenii care îşi ţin banii în bănci? A intrat în vigoare de pe 9 martie, în toată România
Vești bune pentru românii care apelează la depozite bancare. O nouă lege permite extinderea cadrului de beneficiari persoane fizice ai garantării depozitelor bancare. Vezi care sunt noile reglementări.
Autoritățile au modificat din nou legea, cu scopul de a alinia legislația națională la cea europeană. Cadrul de beneficiari persoane fizice ai garantării depozitelor bancare s-a extins.
Care sunt noile modificări legislative?
Astfel, potrivit noilor schimbări legislative, și persoanele fizice care au depozite bancare rezultate în urma căsătoriei sau divorțului vor beneficia de garantarea, timp de un an, a sumelor peste pragul de 100.000 de euro.
”Acum, Legea nr. 311/2015 stabilește că `deponenţii garantaţi, persoane fizice, care deţin depozite încadrate în categoriile prevăzute mai jos beneficiază de un nivel al garantării de către schema de garantare a depozitelor peste plafonul de garantare (…), pentru o perioadă de 12 luni de la data la care suma a fost creditată în cont la instituţia de credit în cauză sau de la data la care depozitele pot fi transferate legal la o altă instituţie de credit`:
-depozitele care rezultă din tranzacţii imobiliare referitoare la bunuri imobile cu destinaţie locativă;
-depozitele rezultate din evenimentul pensionării, disponibilizării, din situaţia de invaliditate sau deces al deponentului;
-depozitele rezultate din încasarea unor indemnizații de asigurare sau a unor compensații pentru daune rezultate din infracţiuni sau pentru condamnări pe nedrept”, explică avocatnet.ro.
Autoritățile își doresc astfel ca în legislația noastră internă să fie transpuse prevederile Directivei 2014/49/UE.
Noile măsuri sunt adoptate la noi în țară, “în vederea oferirii deponenților aflați în situațiile respective a unei protecții echivalente cu cea asigurată în alte state membre ale Uniunii Europene”.
Românii care vor să beneficieze de pe urma noilor schimbărilor legislative trebuie să știe că acestea se aplică începând de vineri, 11 martie 2022, conform deciziei autorităților de la București. De asemenea, actul normativ în cauză, respectiv Legea nr. 42/2022, a fost publicat marți în Monitorul Oficial al României.
VEZI ȘI: CLIENȚII BRD, ATACAȚI DE HACKERI! AVERTISMENTUL LANSAT DE BANCĂ