S-a dat lege! 2500 de lei amendă pentru șoferii care nu au aceste acte în mașină. Românii care conduc în Spania trebuie să știe asta
Șoferii români care circulă pe străzile din Spania trebuie să aibă în vedere legislația spaniolă și riscurile la care se supun dacă nu o cunosc. Amenzi de circulație usturătoare pot încasa cei care nu respectă legea.
Șoferii care conduc pe străzile din Spania vor avea de scos bani mulți din buzunar dacă încalcă legea. De exemplu, în cazul unui control de rutină, lipsa actelor necesare este pedepsită cu amenzi considerabile, de până la 500 de euro (2.500 de lei).
(CITEȘTE ȘI: ORAȘUL ÎN CARE ESTE INTERZIS SĂ INTRI CU MAȘINI PE BENZINĂ ȘI MOTORINĂ. TOTUL A INTRAT ÎN VIGOARE DE LA ÎNCEPUTUL LUNII IUNIE)
Amenzi de 2.500 de lei pentru șoferii din Spania
Direcția Generală Trafic (DGT) a înăsprit sancțiunile pentru câteva reguli de bază. Pe lângă infracțiunile pentru conducere imprudentă sau viteză, lipsa documentelor necesare este sancționată dur.
Mai exact, potrivit DGT, orice șofer care plecă cu autoturismul pe șoselele din Spania trebuie să aibă asupra lui trei documente esențiale. Este vorba despre permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al vehiculului și cardul ITV cu aviz actualizat.
Lipsa oricărui document din cele menționate atrage cu sine o amendă considerabilă. Este vorba despre sancțiuni cuprinse între 10 și 500 de euro. În anumite cazuri, această infracțiune atrage și pierderea punctelor de pe card.
Recent, Asociația Spaniolă a Entităților Colaboratoare ale Administrației în Inspecția Tehnică a Vehiculelor (Aeca-ITV) a tras un semnal de alarmă spunând că 36,4% dintre vehicule nu au trecut inspecțiile în 2022. De asemenea, cea mai recentă verificare a datelor, din 2021, a marcat un record de 40% absenteism la inspecție.
Așadar, cei care sunt surprinși fără cardul ITV riscă o amendă de 10 euro dacă nu îl au la ei și o amendă de 200 de euro în cazul în care acesta este expirat.
În ceea ce privește permisul de conducere, se primește o amendă de 10 euro în cazul în care documentul nu este prezentat. O sancțiune de 80 de euro dacă permisul este expirat din punct de vedere al datelor și o amendă de 200 de euro dacă este expirat. Iar în cazul conducerii cu permis care nu se califică se încasează o amendă de 500 de euro și 4 puncte.
În cea ce privește certificatul de înmatriculare al mașinii (talonul), amenzile sunt de 10 euro pentru cei care nu îl au la îndemână și de 500 de euro pentru cei care nu au autorizația administrativă de circulație.
Unde se plătesc amenzile în străinătate
Amenzile de circulație primite în alte țări decât cele din Uniunea Europeană, pot fi plătite pe loc, pe teritoriul țării respective sau prin mandat poștal.
În ceea ce privește plătirea amenzilor de circulație pe teritoriul Uniunii Europene procedura este simplă. Sancțiunile se pot plăti online, la agenții fiscale, bănci sau instituții acreditate.