S-a aruncat în flăcări ca să îşi poată salva cei doi copii! Bărbatul e considerat un erou şi a mărturisit cu ochii în lacrimi ce s-a întâmplat cu micuţii: „Am greşit…”
Nathan Perry, din localitatea Weranga, în Queensland, Australia, a dat dovadă de un curaj fără margini atunci când s-a trezit într-o noapte şi a simţit miros de fum, iar mai apoi a realizat că locuinţa sa fusese cuprinsă de flăcări. A sărit din pat fără să stea pe gânduri şi a văzut că din camera în care se aflau micuţii Blade, de patru ani, şi Jeremy, de trei ani, deja începuse să se vadă focul.
„Am greşit că am deschis toate uşile, pentru că a intrat aer, iar incendiul a devenit mult mai puternic. Am fugit prin flăcări şi mi-am scos copiii de acolo. Am făcut tot ce am putut”, a povestit Nathan, potrivit metro.co.uk.
În urmă cu câteva zile, bărbatul care a ajuns să fie considerat un erou a povestit în direct, în cadrul unei emisiuni TV şi ce s-a întâmplat imediat ce şi-a scos micuţii din incendiul de proporţii. Băieţii au fost duşi de urgenţă la spital, acolo unde medicii au constatat că suferiseră arsuri de gradul III şi că aveau corpul acoperit în proporţie de 90% de leziuni.
Din păcate, Blade, fiul cel mare al australianului nu a supravieţuit, pe când celălalt se află într-o comă indusă de medici pentru a se putea vindeca mai repede. La rândul său, Nathan Perry a suferit arsuri serioase la nivelul feţei, dar şi pe mâini sau anumite părţi ale corpului şi urmează în continuare tratamente de specialitate.