S-a anunţat startul pentru Black Friday 2018. Când se organizează maratonul shoppingului în acest an
Iulian Stanciu, CEO-ul eMag, a anunțat astăzi când organizează compania anul acesta Black Friday și motivele pentru care a ales această dată. eMag, cel mai mare retailer online din România în funcție de cifra de afaceri, organizează anul acesta Black Friday la data de 16 noiembrie.
Citește și: Black Friday 2018. Ce magazine participă la Black Friday în România
“Vrem să am timp ca până la mini vacanța de 30 noiembrie – 1 decembrie – când va fi, că variază în fiecare an – să livrăm tot. Va fi o singură zi”, a detaliat Iulian Stanciu, CEO-ul eMag.
Retailer-ul online a adus Black Friday în România începând cu anul 2011. Black Friday este o tradiție în Statele Unite ale Americii, de unde a fost preluată global, fiind folosit de retaileri, atât de cei online, cât și de cei tradiționali, pentru a accelera vânzările pentru Crăciun.
eMag a avut, anul trecut, promoții pentru 543.000 de produse dintre cele peste 2 milioane pe care le avea în ofertă. Anul acesta, la finele lunii septembrie, retailerul avea listate peste 3,15 milioane de produse.
Cum a început Black Friday în România
Black Friday a apărut în țara noastră în urmă cu aproape șapte ani. Mai exact, în toamna anului 2011, reprezentanții de la eMag au organizat pentru prima dată Vinerea Neagră în România. Și asta după ce Iulian Stanciu, director eMag, după ce a văzut cum se manifestă oamenii în preajma evenimentului. Pe atunci, românii abia își reveneau după o criză economică (în 2009, vânzările electroretailerilor au scăzut cu 50%), iar creditul cu buletinul pentru consum sporit de diverse electronice nu mai era.
Într-un interviu din 2013, Iulian Stanciu, directorul eMAG, spunea pentru jurnaliștii de la Adevărul că în Statele Unite a văzut ce înseamnă sărbătoarea asta, festivalul ăsta de shopping: “Am studiat modelul Amazon, Rakuten din Japonia, studiez şi Alibaba cu Taobao din China. […] (n.r.: de Black Friday) imaginea aia când se deschide magazinul şi se îmbulzesc oamenii, şi se reped la produse, e un «care pe care» până ajunge produsul la casă şi acasă. E o ieşire din zona raţională şi o stimularea a zonei de emoţional. Fie că e spiritul de turmă, fie că e dorinţa de a face o economie, ajungi să te uiţi, poate găseşti ceva interesant
Se dezvoltă foarte mult zona asta emoţională în detrimentul celei raţionale care îţi spune stai liniştit, ţine banii la saltea, s-ar putea să vină vremuri grele. (…) Zona emoţionmală te face să treci peste toate problemele de moment şi să ai curaj să investeşti în nişte bunuri de folosinţă îndelungată, până la urmă”.
Atunci, au fost doar câteva magazine care au încercat să importe fenomenul în țara noastră. PC Garage și evoMAG încă mai există, dar Koyos a dispărut, iar în mediul offline Flanco a avut oferte și prețuri mici la produse. Anii au trecut, iar sărbătoarea cumpărăturilor, așa cum a mai fost numit fenomenul Black Friday, a devenit o tradiție în România și a avut creşteri considerabile în fiecare an.
Un studiu realizat de Kantar Millward Brown, după ediţia din anul 2016 a Black Friday, a arătat că 94,3% din populaţia cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani auzise de eveniment. Acelaşi studiu a confirmat preferinţa tot mai ridicată a românilor pentru cumpărăturile online, conform europafm.ro. În Vinerea Reducerilor, 47,5% din cei care au achiziţionat ceva au comandat online, în timp ce pentru offline au optat 41,5%, iar 11% au îmbinat ambele modalităţi.