S-a aflat secretul! Mama lui Ciprian Ciucu a provocat un accident după ce a condus ilegal o mașină a instituției în care fiul ei a impus-o consilieră. Cum s-a încercat mușamalizarea incidentului | VIDEO

Publicat: 15/09/2020 | 16:21

S-a aflat secretul din familia lui Ciprian Ciucu la aproape șapte luni de când s-a încercat mușamalizarea incidentului. Mama politicianului care candidează din partea PNL pentru Primăria Sectorului 6 a provocat un accident după ce a condus ilegal o mașină a instituției în care lucrează. De asemenea, ea a fost pusă pe postul de consilieră chiar de fiul său. Doar o minune a făcut ca în ziua în care a pierdut controlul volanului nimeni să nu fie rănit. 

Citește și: Bani în plus pentru profesori! Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Mama lui Ciprian Ciucu, implicată într-un accident după ce a condus ilegal una dintre mașinile institutiei în care fiul ei a impus-o consilieră

Angelina Ștefan, pensionară și, totodată, consilier al președintelui ANSVSA, Robert Chioveanu, a condus mașina instituției fără a avea dreptul legal și a provocat accidentul de pe 26 februarie 2020 în cartierul Drumul Taberei, relatează jurnaliștii de la ziuanews.ro care au intrat în posesia acestor informații după numeroase investigații. După cum puteți observa pe înregistrarea de mai jos, realizată de o cameră de supraveghere instalată în zonă, mama lui Ciprian Ciucu a ieșit cu spatele din parcare, fără să se asigure și, după ce a pierdut controlul mașinii, a distrus un chioșc pe care l-a proiectat pe trotuar printre pietoni. Cursa nebună a continuat și după ce a intrat pe bulevard, unde a lovit un autoturism ce se deplasa regulamentar în trafic, a rupt protecția scuarului pentru pasageri din stația de tramvai și a trecut milimetric pe lângă oamenii care coborâseră din tramvai. În cele din urmă, mașina s-a oprit în gardul de protecție din sens invers, pe șine.

Deși incidentul rutier a stârnit multă revoltă la începutul anului, până acum nu s-a aflat cine este autoarea acestuia. Ancheta celor de la ziuanews.ro a scos la iveală mai multe informații despre familia lui Ciprian Ciuciu, nu doar faptul că s-a încercat mușamalizarea accidentului provocat de mama sa.

Unul dintre motivele pentru care s-a ascuns identitatea mamei lui Ciprian Ciucu în urma accidentului

Ciprian Ciucu este președintele Agenției Funcționarilor Publici, iar instituțiile au încercat să ascundă accidentul provocat de mama lui ca să nu îi creeze probleme liberalului, care vrea să obțină un mandat de primar la Sectorul 6. De altfel, legatura dintre Ciprian Ciucu si Angelina Stefan (care la randul ei este membra PNL Sector 3, ca si Robert Chioveanu) e “secretă”, cei doi au avut grijă să nu se expună.

În plus, atât pe rețelele de socializare, cât și pe Internet nu există aceste legături de familie, însă, au fost descoperite similitudini și cercuri de interese, legături de afaceri și contracte cu statul, toate firele ducând la Ciprian Ciucu.

Daunele accidentului provocat de Angelina Ștefan n-au fost plătite

Angelina Ștefan, mama lui Ciprian Ciucu, a notat în declarația de avere că deține o mașină proprietate personală: Skoda Fabia, conform sursei citată mai sus, și, se pare că daunele provocate în urma incidentului rutier produs în urmă cu aproape șapte luni nu au fost plătite.

Sursa foto: ziuanews.ro