S-a aflat motivul pentru care soția lui Jean de la Craiova nu apare la TV: “E apropiată de biserică”

Publicat: 09/01/2021 | 21:33

În trecut, Jean de la Craiova s-a aflat în mijlocul unui scandal amoros, însă, legătura pe care o are cu soția lui a fost mult mai puternică și a reușit să își salveze mariajul. Paula Dumitrache a fost văzută în public doar de câteva ori la brațul manelistului, iar astăzi, el a dezvăluit care este motivul pentru care femeia iubită nu apare la TV sau la diferite evenimente.

Jean de la Craiova a mărturisit de ce nu vrea soția lui să se afișeze împreună la TV

Potrivit declarațiilor artistului, soția lui nu își dorește să-l însoțească la emisiuni sau la anumite evenimente, pentru că are alte interese. În plus, a subliniat Jean de la Craiova în timp ce se afla în platoul de la “Star Matinal de Weekend”, Paula Dumitrache are o relație specială cu Dumnezeu și preferă să nu fie în lumina reflectoarelor.

“Eu am o nevastă mai credincioasă, e apropiată de biserică. E mai apropiată de toată lumea, avem ritualuri bisericești, e în cercul ei de femei credincioase. La televiziune zice: «Du-te tu».  Nu a apărut cam la nicio emisiune, doar acum câțiva ani de zile!”, a declarat azi manelistul în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

În vârstă de 50 de ani, Jean de la Craiova are doi copii: pe Alexandru, dintr-o relație pe care a avut-o în tinerețe și pe Sabrina, fiică din căsătoria cu soția lui. Paula Dumitrache este o fostă balerină și l-a cunoscut pe talentatul cântăreț în 1994.

Nu rata: Top 50 tarife pe care vedetele din România le cer să cânte la o nuntă! Pe ce loc se află Smiley, Antonia, Adi Minune sau Jean de la Craiova

Puțini știu despre îndrăgitul artist că, în copilărie, a făcut scrimă, dar nu pentru că îşi dorea să facă performanţă, ci pentru că îi plăcea sabia.

Am făcut sport, dar nu eram prea atent, eu luam ghetele (…). Am făcut şi scrimă eu, de dragul la sabie. (…), a mărturisit Jean de la Craiova în cadrul unui interviu mai vechi acordat pentru “Vorbește Lumea”.