Coronavirus face pe zi ce trece din ce în ce mai multe victime. În prezent, numărul celor infectați a depășit 43.000, iar numărul victimelor a ajuns la 1.018. În România există mai mulți oameni suspectați că au fost contaminați cu virusul. Cei doi români aduși din China, cu avionul militar sunt ținuți în carantină într-o clinică din capitală.
Conform a1.ro, ce doi bărbați întorși din Wuhan, epicentrul epidemiei sunt singurii pentru care s-au luat măsuri speciale. Au fost aduși în București cu un avion militar și duși într-un loc secret. Aceștia sunt ținuți în carantină într-o clinică, la etajul trei al unei clădiri din Sectorul 3. (CITEȘTE ȘI: MODULELE AMENAJATE PENTRU SUSPECŢII DE CORONAVIRUS, CARE AR PUTEA AJUNGE ÎN ŢARA NOASTRĂ PRIN PUNCTUL DE TRECERE A FRONTIEREI DE LA PORŢILE DE FIER)
Bărbații sunt supravegheați și păziți constant și au parte de un tratament special, chiar dacă nu au simptomele specifice bolii. Astăzi, o maşină a serviciilor sociale de la Primăria Capitalei le-a adus celor doi apă şi mâncare. Se pare că acesta este locul în care o să fie aduși toți românii care intră sub carantină. (VEZI ȘI: DIN NOU PERICOL DE CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA! O NAVĂ DIN CHINA A INTRAT ÎN PORTUL CONSTANȚA)
S-au luat măsuri speciale și pentru cei care s-au aflat la bordul avionului ce i-a adus în țară. Piloții, echipajul de bord al avionului și medicii sunt ținuți sub supraveghere. Cei doi bărbați, în timpul zborului au fost transportați într-o capsulă închisă etanş, ventilată şi instalată în compartimentul cargo al aeronavei.
Situația generată de coronavirus a îngrozit pe toată lumea. Virusul a ajuns deja într-un număr impresionat de țări și se aproximează că poate contamina 60% din poulația globului.