S-a aflat! JOHNNY DEPP e aproape ruinat financiar. După ce a cheltuit mai bine de 75 de milioane de dolari, divorţul de AMBER HEARD i-a dat lovitura de graţie
Actorul Johnny Depp nu se uită la banii pe care îi cheltuieşte şi iubeşte traiul pe picior mare chiar dacă se îndreaptă spre ruina financiară, potrivit unei contra-plângeri depuse marţi de foştii administratori ai averii sale.
În cea mai mare parte a ultimele două decenii, starul în vârstă de 53 de ani a cheltuit, în medie, 2 milioane de dolari pe lună, potrivit The Management Grup (TMG), care l-a dat în judecată pe Depp după ce actorul a acţionat în justiţie compania, la 13 ianuarie, cerând 25 de milioane de dolari pentru proasta administrare a averii sale. TMG susţine, însă, că stilul de viaţă risipitor al vedetei americane este răspunzător de această situaţie şi că Depp a ignorat în mod repetat avertismentele, arată CNBC. „Depp şi numai Depp este răspunzător pentru orice criză financiară în care se găseşte astăzi“, se arată în documentele juridice.
Starul din „Piraţii din Caraibe“ ar fi cheltuit 75 de milioane de dolari pentru a cumpăra 14 case, între care un castel în Franţa, situat pe un teren de 18 hectare, mai multe reşedinţe la Hollywood, un apartament în centrul Los Angeles sau o fermă cu cai din Kentucky.
Începând din anul 2000, Depp a mai cumpărat un iaht de 18 milioane de dolari, nu mai puţin de 45 de maşini de lux, cheltuieşte 700.000 de dolari pe lună pentru vinuri de calitate, deplasări cu avionul privat şi are un personal format din 40 de angajaţi, se mai arată în plângere. Actorul este, de asemenea, un avid colecţionar de artă, o pasiune scumpă care l-a costat o mare parte din avere – actorul a plătit sume importante pentru a achiziţiona opere de artă ale pictorilor săi preferaţi, printre acestea numărându-se 200 de lucrări de Warhol sau Klimt.
Depp este de asemenea proprietarul unei colecţii de circa 70 de chitare şi alte amintiri preţioase pe care le deţine în douăsprezece locaţii diferite, scrie Agerpres, potrivit Daily Mail.com. O altă cheltuială incredibilă făcută de vedetă este faptul că a „plătit peste 3 milioane de dolari pentru a trage cu un tun, construit special pentru această ocazie, ca să împrăştie cenuşa excentricului scriitor Hunter Thompson (decedat în 2005 — n.r.) în Aspen, Colorado„, se mai precizează în document.
În plus, Johnny Depp a divorţat în ianuarie de Amber Heard, în urma separării actorul fiind nevoit să-i plătească lui Heard şapte milioane de dolari.