Luminița Anghel a ajuns de pe scenă, direct la catedră. În vârstă de 50 de ani, cunoscuta artistă este profesoară de muzică în Brașov. A ajuns în această postură grație unui program de pregătire muzicală care are loc la Cercul Militar din Brașov.
Recent, Luminița Anghel a vorbit despre proiectul „Muzica – Vibrație Universală”, al cărui scop principal este pregătirea copiilor talentați de care locuiesc în orașul de la Poalele Tâmpei.
„Muzica e proiectul la care m-am alăturat cu toată dragostea și deschiderea pentru că și eu la rândul meu, la vârsta lor, am avut nevoie de exemple, de mentori, de oameni care să-mi arate cum să progresez”, a spus Luminița Anghel conform click.ro.
De precizat că Luminița Anghel e foarte încântată de noul job, așa că de câteva ori pe săptămână dă o fugă până la munte pentru a le împărtăși din experiența ei muzicală.
„E foarte interesant să lucrezi cu doamna Luminița, îți dă un «vibe» (vibrație – n.r.)”, a spus un elev al celebrei artiste.