Marți, 14 mari 2024, frații Marin – Laurențiu, Luis Fabian și George Armando – au fost eliberați din arestul preventiv și plasați în arest la domiciliu. Cei trei fii ai vrăjitoarei Sidonia s-au întors acasă, acolo unde au deschis sticlele de șampanie, au încins grătarele și au pus de o petrecere cu lăutari. De la evenimentul cu sute de invitați nu au lipsit necazurile. Imediat după ce petrecerea s-a încheiat, un muncitor din vila clanului interlop a fost găsit fără viață.
În urmă cu două zile, Curtea de Apel București ca cei trei fii ai vrăjitoarei Sidonia să fie eliberați din spatele gratiilor și plasați în arest la domiciliu. Laurențiu Marin, Louis Marin și George Armando Marin sunt acuzați de uciderea afaceristului Sorin Anghel în vârstă de 41 de ani – la o petrecere din zona montană Padina – vezi AICI filmul tragediei.
„Admite contestaţiile formulate de inculpații Marin Laurenţiu, Marin Louis-Justin, şi Marin George-Armando, împotriva încheierii din data de 30 aprilie 2024 pronunţată de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Dâmboviţa şi în consecinţă; Desfiinţează in parte încheierea contestată, şi înlocuieşte măsura arestării preventive luata fata de inculpatii Marin Laurentiu, Marin Louis Justin si Marin George Armando cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 29 zile începând de la 13 mai 2024 până la 10 iunie 2024 inclusiv”, se arată pe portalul instanțelor.
În noaptea de luni (13 mai ) spre marți (14 mai), cei trei frați au fost așteptați cu mese întinse, șampanii și lăutari. Petrecerea a avut loc în curtea vilei clanului Fabian – din sectorul 5 al Capitalei, acolo unde au fost prezente sute de persoane. Dimineața, după ce evenimentul s-a încheiat, un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost găsit mort într-o anexă a casei – acolo unde locuia. La fața locului s-a deplasat un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul.
„Astăzi, 14.05.2024, în jurul orei 10:30, Secția 19 Poliție a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că, în incinta unui imobil din Sectorul 5, a fost găsită o persoană fără a prezenta semne vitale. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii secției menționate și un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul unui bărbat, în vârstă de 56 de ani.
De asemenea, la fața locului s-a deplasat o echipă formată din polițiști din cadrul Serviciului Omoruri și un medic din cadrul Institutului Național de Medicină Legală, fiind constatat faptul că nu reprezintă caz medico-legal. Trupul neînsuflețit urmează a fi preluat de către D.G.A.S.P.C., în vederea organizării funeraliilor.”, arată comunicatul oficial transmis de oamenii legii.
Potrivit vrăjitoarei Sidonia, bărbatul era un angajat al familiei. Acesta avea o serie de probleme cardiovasculare și – din cauza consumului excesiv de alcool – a suferit un preinfarct. Descoperirea macabră ar fi fost făcută de unul dintre fiii Sidoniei.
”Era un muncitor de curte, a băut în plus și a făcut un preinfarct. A fost bolnav, a suferit de inimă. Nu avea voie să bea. A băut în plus și asta e”, a declarat vrăjitoarea Sidonia pentru Antena3 CNN.