Fanii emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” au primit cu bucurie vestea că alți doi concurenți se vor alătura competiției din Republica Dominicană, în următoarea ediție ce va fi difuzată pe Pro TV. Iată cine sunt cele două vedete care au acceptat provocarea și vor să revendice titlul de Regele sau Regina Junglei.
Apar tot felul de schimbări, în acest moment, în jungla din Republica Dominicană. Tot mai mulți concurenți sunt pe punctul de a ceda fizic și psihic din cauza condițiilor în care trăiesc, dar și a probelor grele la care sunt supuși. După ultimele eliminări, producătorii au luat decizia de a aduce două noi vedete și de a încinge puțin spiritele.
Nu vă mai ținem foarte mult în suspans și vă spunem că în ediția de astăzi, de la ora 21:30, îi veți putea vedea pe Sali Levent (29 de ani) și Roxana Nemeș (32 de ani) în competiția difuzată pe Pro TV. Cele două celebrități vor încerca să câștige cât mai multe probe și să rămână în concurs până la final.
În momentul în care au aflat că vor avea colegi noi, actualii concurenți nu au fost prea încântați. Printre cei care s-au revoltat s-a aflat și Cristi Mitrea, fostul partener de viață al Andreei Mantea. Bărbatul susține că apariția noilor celebrități ar trebui să îi motiveze pe toți ceilalți să lupte mai mult pentru a câștiga.
„Nu-mi doresc colegi noi, mi se pare că nu e corect pentru noi. Probabil că asta ne va motiva și vom trage tare la căruță”, va spune Cristi Mitrea imediat după ce va afla vestea.
Sali Levent, actorul din „Pariu cu viața” sau „Selfie”, va stârni în această seară o mulțime de controverse în timpul unei probe la care va fi supus. Actorul va încerca să le ofere adversarilor o cheie pe care aceștia o căutau, în speranța că ceilalți coechipieri ai săi vor avea mai mult timp să strângă restul de chei ascunse.