Mihai Bendeac este un actor apreciat în România și unul dintre jurații de la “iUmor”. Puțină lume știe însă că artistul are o relație specială cu George Ivașcu, un om cu o însemnătate deosebită pentru el. Practic îi datorează întreaga lui ascensiune.
Foarte emoționat, Mihai Bendeac a mărturisit că are un respect deosebit pentru George Ivașcu, actor de la care a învățat meserie și care l-a sfătuit tot timpul. Juratul de la “iUmor” a povestit cum l-a cunoscut pe cel care ulterior i-a devenit mentor.
“E un om absolut minunat şi îi sunt recunoscător pe viață, lui și domnului Gelu Colceag! La un moment dat, i-am zis mamei că o să mă fac actor şi ea, săraca, s-a dus la o casă de bilete de la un teatru, mai exact de la Teatrul de Comedie şi le-a spus: >. Aşa am ajuns la teatru şi absolut uluitor este faptul că prima întâlnire cu George Ivaşcu a avut loc la două săptămâni distană, în cabina în care eu stau, de ani de zile, la Teatrul de Comedie. Şi, culmea, în acest moment joc cu domn’ profesor în spectacolul >, unde stăm amândoi în cabina respectivă, ceea ce e absolut fascinant şi foarte emoţionant! M-a pregătit pentru teatru!”, a spus, emoționat, Mihai Bendeac.
“iUmor” este un format de televiziune, difuzat la Antena 1, care a ajuns anul acesta la al optulea sezon. Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei jurați care caută cel mai amuzant român care urcă pe scena îndrăgitei emisiuni. De la momente de teatru, la stand-up, de la muzică la coregrafii amuzante sau de-a dreptul şocante, de la circ şi până la numere excepţionale de magie, acestea sunt doar câteva dintre domeniile pe care românii au dorit să le aducă în faţa juriului.
Începând de anul trecut, chiar înainte de a se filma cel de-al șaptelea sezon, regulile show-ului s-au schimbat! Concurenții au avut parte de o surpriză: o manetă specială. Aceasta are rolul de a împiedica un concurent să se întoarcă pe scena de la “iUmor” în sezoanele ce vor urma și poate fi folosită de către fiecare jurat o singură dată pe sezon!