S-a aflat! Cine este Gabriel Lucian Popescu, bărbatul a cărui carte de vizită s-a aflat în mâna Alexandrei Măceșanu, adolescenta ucisă de Gheorghe Dincă
Alexandra Măceșanu (15 ani) a dispărut, după ce a luat o mașină de ocazie. În același mod a dispărut în aprilie 2019 și Luiza Melencu (18 ani). Suspectul, Gheorghe Dincă, a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-și anunța răpirea. Dincă și-a recunoscut duminică faptele și a spus le-a omorât pe fete și că a ars cele două cadavre.
În momentul în care lupta pentru a supraviețui, Alexandra Măceșanu a găsit o carte de vizită în casa unde, într-un final, și-a găsit sfârșitul. Adolescenta i-a citit operatoarei de la 112 datele respective, lucru pe care l-a făcut și unui polițist.
Numele indicat de tânără era Gabriel Lucian Popescu, însă cartea de vizită nu aparținea proprietarului casei care o sechestrase, cum credea fata, ci este al unui bărbat care lucrează în domeniul imobiliar, fiind de meserie cadastrist.
La câteva ore distanță, oamenii legii au sunat pe numărul de pe cartea de vizită, iar bărbatul le-ar fi dat anchetatorilor adresa completă a lui Gheorghe Dincă, susțin surse din anchetă, potrivit libertatea.ro.
Într-un final, dilema a fost lămurită. La adresa aflată pe cartea de vizită, Antonius Caracalla nr. 9, este un bloc. Gabriel Lucian Popescu nu se afla acolo, dar vecinii i-au schițat, rapid, portretul: ”Este un om serios, n-are nicio legătură cu criminalul fetițelor. Este un om cu picioarele pe pământ. La cabinet lucrează alături de soție, care a fost în trecut profesoară”.
Cel mai probabil, Gheorghe Dincă a intrat în posesia cărții de vizită a agentului imobiliar datorită faptului că intenționa să-și vândă casa în care a comis respectivele crime.
Fragment din stenograma convorbirii Alexandra – 112
Apel II – 25/07/2019, ora 11:06:25 a.m.
Op. 112 (2): Alo, 112, ce urgență aveți? Alo?
A.M.: Tot eu sunt!
Op. 112 (2): Unde ești în Caracal?
A.M.: Am trecut, când am văzut prima dată, m-a legat la ochi și eram pe lângă dig, pe domn îl cheamă Popescu Lucian Gabriel..
Op. 112 (2): Pe lângă dig, Popescu Lucian…păi și acuma pe unde ești? Te poți uita?
A.M.: Nu pot, sunt închisă într-o cameră, văd decât o poartă..
Op. 112 (2): Ia uită-te, uită-te pe…. păi și da de unde îl cunoști tu pe el? Ia spune-mi..
25/07/2019, ora 11:07:53 a.m. – apel preluat de către poliție
A.M.: Da uitați, uitați, stați un pic… Am găsit o adresă, bld. Antonius Caracalla nr. 9, B1, D.A. … (nu se înțelege)
Polițist (1): Acolo rămâneți! Rămâneți acolo. Antonius Caracalla nr. 9, da?
A.M.: Veniți repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!
Op. 112 (2): Continuați adresa asta, s-ar părea că e bloc…
A.M.: Vă rog veniți repede că mi-e frică!…
Polițist (1): Ce bloc este acolo? Ați spus că e un bloc.
A.M.: Nu este bloc, este o casă, este o curte…