Minunile icoanei de la Biserica Sfântul Anton și ritualul celor 9 zile de marți
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » S-a aflat! Cine a câştigat Puterea Dragostei, sezonul 2. Surpriză de proporţii

S-a aflat! Cine a câştigat Puterea Dragostei, sezonul 2. Surpriză de proporţii

De: L.N. 22/05/2020 | 07:58
S-a aflat! Cine a câştigat Puterea Dragostei, sezonul 2. Surpriză de proporţii

Fosta concurenttă de la Puterea Dragostei, Mary,  a mărturisit cine vor fi câștigătorii celui de-al doilea sezon.  Aceasta este sigură pe opțiunea ei.

”Ella și Livian vor fi câștigătorii. Așa cred eu, așa simt. Sunt cei mai iubiți de public și merită”, a spus Mary.

În același timp, Ella și Livian sunt cei care au obținut până acum cele mai multe premii săptămânale, semn că într-adevăr sunt în preferințele telespectatorilor.

CITEȘTE ȘI: Dorian Popa, implicat într-un accident pe DN 1. Primele declarații după impact: “Când am schimbat banda…”

Mary și-a găsit alesul în competiție

Mary a intrat în emisiunea Puterea dragostei în primul sezon, a rămas și în cel de-al doilea, însă a plecat după ce și-a găsit perechea. Ea l-a cunsocut în emisiune pe Robert, băiatul de care s-a îndrăgostit și cu care formează și acum un cuplu. Cei doi s-au logodit de Revelion și vor ca la anul să se căsătorească.

CITEȘTE ȘI: Olga Verbițchi, surprinsă la mormântul lui Cătălin Caragea, concurentul de la Românii au Talent care s-a sinucis. Avem mesajul controversat și imaginile sfâșietoare pe care vedeta le-a șters

Deși ea a format un cuplu cu un băiat pe care l-a cunoscut la Puterea Dragostei, crede că este greu ca o relație formată în show să reziste și după aceea. Dintre cuplurile care sunt acum în emisiune, singurul care crede că va rezista ”testului realității” este cel format de Andreea Pirui și Marius. Și asta pentru că Andreea Pirui i se pare că este mult mai matură decât restul fetelor din casă.

Câștigătorii primului sezon Puterea Dragostei

În vara lui 2019, în finala Puterea Dragostei sezonul 1, Bogdan Mocanu și Bianca au fost desemnați câștigătorii show-ului. Fiecare a primit câte 10.000 de euro.

Atât Bianca, cât și Bogdan Mocanu au rămas și în sezonul doi de la Puterea Dragostei. Dacă Bogdan Mocanu a ales să părăsească emisiunea după ce a format un cuplu cu Andra, Bianca se află și acum în casa Puterea Dragostei, unde a avut o relație cu Livian, de care s-a despărțit de curând.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au...
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Povestea româncei adoptate, care trăiește de 30 de ani la Miami, dar nu a reușit niciodată să se simtă ca acasă: „Le spuneam tuturor: sunt româncă”
Povestea româncei adoptate, care trăiește de 30 de ani la Miami, dar nu a reușit...
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Rotația Pământului încetinește și asta ar putea fi explicația pentru cantitatea de oxigen pe care o avem
Rotația Pământului încetinește și asta ar putea fi explicația pentru cantitatea de oxigen pe care...
Trump vrea tot: SUA cer Ucrainei 100% din veniturile obținute din resursele naturale. Plus dobândă
Trump vrea tot: SUA cer Ucrainei 100% din veniturile obținute din resursele naturale. Plus dobândă
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat cardul victimei imediat după tâlhărie
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat...
Ce semnifică, de fapt, marcajul „linie dublă continuă” și ce pățești dacă-l încalci?
Ce semnifică, de fapt, marcajul „linie dublă continuă” și ce pățești dacă-l încalci?
Se trece la ora de vară în România! Cum va fi afectat mersul trenurilor
Se trece la ora de vară în România! Cum va fi afectat mersul trenurilor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei...
Schimbarea de look la care a apelat Cristina Șișcanu. Vedeta TV a postat rezultatul final. „Superb!”
Schimbarea de look la care a apelat Cristina Șișcanu. Vedeta TV a postat rezultatul final....
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din partea Comisiei Europene
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din...
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi exploatată
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €....
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Topul produselor Parkside la Kaufland: Ustensile electrice fără fir pentru curăţenia de primăvară
Topul produselor Parkside la Kaufland: Ustensile electrice fără fir pentru curăţenia de primăvară
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Îl mai ții minte pe fotbalistul Nicolae Mitea, fostul iubit al Ralucăi Tănase și al Andreei Tonciu? De necrezut, cum arată acum sportivul de 40 de ani și ce s-a mai aflat despre el
Îl mai ții minte pe fotbalistul Nicolae Mitea, fostul iubit al Ralucăi Tănase și al...
Orașul industrial unde este întuneric complet zi și noapte timp de 45 de zile pe an. Are peste 100.000 de locuitori, este unul dintre cele mai friguroase locuri de pe pământ, și ai nevoie de o autorizație specială ca să-l vizitezi
Orașul industrial unde este întuneric complet zi și noapte timp de 45 de zile pe...
Singura țară din lume care există oficial pe șase din cele șapte continente. Are o legătură puternică cu România
Singura țară din lume care există oficial pe șase din cele șapte continente. Are o...
Vestea tristă a dimineții. Marele actor a murit. Toată lumea l-a iubit enorm. Drum lin!
Vestea tristă a dimineții. Marele actor a murit. Toată lumea l-a iubit enorm. Drum lin!
Cristela Georgescu ține post negru intermitent: „De 6 ani fac asta. Am pierdut tot ce a însemnat ”corp deșeu”, se vede clar”
Cristela Georgescu ține post negru intermitent: „De 6 ani fac asta. Am pierdut tot ce...
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
TAXĂ în plus pentru proprietarii de mașini. Vor plăti 6 ani. Se achită obligatoriu de la 1 aprilie
TAXĂ în plus pentru proprietarii de mașini. Vor plăti 6 ani. Se achită obligatoriu de...
Locul ideal pentru Paști. Peisaje fabuloase, tradiții ancestrale și distracție
Locul ideal pentru Paști. Peisaje fabuloase, tradiții ancestrale și distracție
Lună aprilie ciudată în România! Meteorologii Accuweather anunță ninsori, viscol și temperaturi de iarnă
Lună aprilie ciudată în România! Meteorologii Accuweather anunță ninsori, viscol și temperaturi de iarnă
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi...
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai...
Sfârşit tragic:
Sfârşit tragic: "Amândoi erau arși”. Un bărbat şi-a ucis soţia, iar apoi și-a luat viața...
Modelul de la Dacia care ar putea să producă o surpriză uriașă pe piața auto europeană. Duba de transport perfectă pentru multe afaceri
Modelul de la Dacia care ar putea să producă o surpriză uriașă pe piața auto...
Veste bună pentru românii care au panouri fotovoltaice montate pe acoperișurile blocurilor. Așa cum și-au dorit: facturi mai mici la energia electrică
Veste bună pentru românii care au panouri fotovoltaice montate pe acoperișurile blocurilor. Așa cum și-au...
Apariția Biancăi Drăgușanu la „Din Dragoste”, comentată de Mircea Radu. Ce spune prezentatorul despre femeia de astăzi: „Ce preț a plătit pentru a fi…”
Apariția Biancăi Drăgușanu la „Din Dragoste”, comentată de Mircea Radu. Ce spune prezentatorul despre femeia...
×