S-a aflat cel mai mare secret al lui Nicolae Ceaușescu! Care a fost ultima lui dorință, chiar înainte să fie executat
Înainte de Revoluția din 1989, dictatorul Nicolae Ceaușescu avea ”planuri mari” pentru România, numai că multe dintre ele nu au mai fost duse la îndeplinire. În decembrie, Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au fost prinși, judecați și executați, la Târgoviște, iar România a reintrat în democrație.
Potrivit celor din anturajul său, Nicolae Ceaușescu intenționa să deschidă… o Bancă Mondială la București. Ar fi urmat ca banca să aibă sediul chiar în Casa Poporului, fiind vorba despre parteneriat cu China, Egipt, Iran, Libia, țările arabe din Golf, plus alte țări în curs de dezvoltare, printre care și Iugoslavia.
Nicolae Ceaușescu dorea să finanțeze economiile emergente din Africa și Orientul Mijlociu. Totodată, dictatorul preconiza ridicarea României la statut de putere internațională prin exploatarea rezervelor imense de aur și de metale rare.
Ceasul purtat de Nicolae Ceaușescu în ziua execuției
După execuția soților Ceaușescu, toate lucrurile personale au fost preluate de pe cadavrele lor și au fost menționate în procesul-verbal care a fost întocmit, însă nu s-a făcut o evaluare profesionistă. Potrivit acelui document, misteriosul ceas la care se tot uita Nicolae Ceaușescu, ceasul de la care fantomaticii “teroriști” ar fi trebuit să primească “ora exactă”, nu avea nimic deosebit. În act, obiectul a fost descris astfel: “Ceas de mână bărbătesc, marca Rolex-Oister-perpetual day-date, confecționat din metal alb, cu brățară din același material și de aceeași culoare”, conform sursei citate mai sus. Alături de acel ceas, inventarul lucrurilor luate de pe cadavrul lui Nicolae Ceaușescu menționează și: “două chei safe, de format și dimensiuni diferite, cea scurtă având înscrisă cifra 843”, precum și “două chei yalle tip Elzet”.