S-a aflat ce a făcut Cristina Țopescu în ultima ei zi de lucru! Prezentatoarea era concentrată să-și rezolve problemele

De: L.N.
Publicat: 08/03/2020 | 12:49

Cristina Țopescu a fost unul dintre cei mai mari iubitori de animale. Aceasta a luptat până în ultima clipă să rezolve problemele cu cățeii care nu aveau adăpost. Chiar și în ultima sa zi de lucru, la Minister, prezentatoarea a fost axată să ofere ajutorul unor prietene în acest sens.

Vineri, 20 decembrie 2019, în ultima ei zi petrecută la Ministerul Sănătății, unde era consilier personal al unui secretar de stat, Cristina Țopescu a vorbit cel puțin trei ore cu două prietene care lucrau în sistemul de sănătate, una din provincie, iar celalaltă din Capitală. ”Aveam ca numitor comun dragostea față de animale, Cristina punea atât de mult suflet când vorbea de câinii fără stăpân încât te impresiona și pe tine! Chiar dacă nu te cunoștea, dacă auzea că ai o problemă cu ajutorarea unor animale aflate în suferință, intra imediat în priză: suna amici sau oficialități, încerca să rezolve, era incredibilă! În viața mea n-am cunoscut pe cineva cu un suflet atât de bun…Chiar dacă știa că nu poate schimba tot din temelii și că mișcă doar un pic lucrurile, ea își făcea datoria. Era adorabilă, un om rar și de o profunzime extraordinară”, a declarat una dintre prietenele cu care Cristina Țopescu și-a petrecut ultima ei zi în Minister.

Cristina Țopescu a fost găsită fără suflare în locuința sa din Capitală, pe data de 12 ianuarie, la aproximativ două săptămâni după ce a murit. Potrivit anchetei, îndrăgita jurnalistă a încetat din viață în urma unui infarct suferit în a doua zi de Crăciun.

”A murit vegheată de Șiba, cățelușa cu 11 alice în ea, pe care Cristina a salvat-o. Șiba și-a dat ultima suflare lângă Cristina. Era un om foarte sensibil, blând. Uneori, vorbeam până în zori. Nu era singură ea ca om, nu din cauza ei. Era singurătatea unui om care nu are o familie și e absolut normal. Era un om iubit, nu aveai cum să nu o placi! Nu a mai răspuns la mesaje din 26 decembrie. Mulți ne-am gândit că are o perioadă în care vrea să fie singură, că e afectată de ceea ce se întâmplă cu animalele în aceste zile. Ultimul mesaj i l-am dat de Revelion și nu am primit niciun răspuns”, a povestit Florin Petruț.