S-a aflat! Câţi bani vor primi, de fapt, românii care se înrolează voluntar în Armată
Costi Spînu, purtător de cuvânt MApN, a dezvăluit câți bani vor primi cei care se înrolează voluntar, dar și ce se întâmplă cu românii plecați din țară. În caz de stare de asediu, legea spune clar care sunt cetățenii obligați să meargă la război.
Potrivit purtătorului de cuvânt de la MApN, în cazul ipotetic în care ar fi declarată stare de asediu, românii din Diaspora au 15 zile la dispoziție să revină în țară. Cei care nu se prezintă, riscă până la șapte ani de închisoare.
Cei care se întorc în România, dar și cei care se înscriu voluntari în armată, vor avea partea de o pregătire de patru luni. La finalul acestei perioade, vor primi 12.000 de lei, dar vor putea fi chemați oricând la război.
„(4) Rezerva generală cuprinde cetăţenii încorporabili şi rezerviştii care nu fac parte din rezerva operaţională şi pot fi încorporaţi, concentraţi, respectiv mobilizaţi, pentru instrucţie şi completarea forţelor destinate apărării pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război.
Art. 16. — (1) Rezerviştii voluntari pot fi concentraţi sau mobilizaţi, după caz, pentru:
a) instruire şi îndeplinirea unor misiuni pe timp de pace şi/sau pe timpul stării de urgenţă;
b) completarea forţelor destinate apărării la instituirea stării de asediu, la declararea mobilizării sau a stării de război”, se arată în lege.(CITEȘTE ȘI: România este în pericol?! Un proiectil de război, găsit la 200 de metri distanță de țărmul românesc)
Cine va fi chemat în armată, în caz de război. Ce scrie în lege
Potrivit articolului 23 din Legea 446, în caz de stare de asediu, bărbații care sunt cetățeni români și au peste 20 de ani vor fi chemați în armată. Limita maximă de vârstă este de 35 de ani.
„Art. 23 . — (1) Sunt încorporați pentru îndeplinirea serviciului militar în termen bărbaţii, cetăţeni români, care au împlinit vârsta de 20 de ani. (2) La cerere, aceştia pot fi încorporaţi imediat după împlinirea vârstei de 18 ani. (3) Limita maximă de vârstă până la care cetățenii români, bărbaţi, pot fi chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen este de 35 de ani.
Art. 24 . — Durata instruirii militarilor în termen se stabileşte prin ordine ale şefilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
Art. 25 . — (1) Pentru a fi recrutaţi sau încorporaţi , cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare. (2) Tinerii care, din diferite motive, nu au primit ordin de chemare sunt obligaţi să se prezinte la centrele militare pe a căror rază teritorială îşi au domiciliul ori reşedinţa, în termen de două luni de la împlinirea vârstei de 20 de ani”, extras din lege. (CITEȘTE ȘI: Dramele războiului: ce mesaj i-a transmis lui Vladimir Putin o femeie din Harkov)