S-a aflat! Câte kilograme are, în realitate, Roxana Vancea! Cântarul nu minte niciodată
Roxana Vancea este una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc și asta pentru că duce o viață super-sportivă și se mândrește cu un fizic de invidiat. Cu toate că a spus că n-ar schimba nimic la ea, bruneta și-a făcut, până la urmă, prima operație estetică. Mai exact, și-a “corectat” nasul.
Acum arată perfect! Are un corp fantastic și, recent, a arătat și câte kilograme are. Mai exact 48.3. Roxana Vancea a fotografiat cântarul și a urcat imaginea pe contul personal de socializare.
„Întotdeauna este loc de mai bine şi recunosc că mă săturasem de antrenamentele pe care le făceam. Nu mai dădeam randament pentru aveam corpul obişnuit cu ele. Atunci am avut nevoie de o schimbare. M-am mai antrenat şi ştiu cât de repede vin rezultatele. Vreau să fiu mai definită, sa mi se vadă abdomenul mai proeminent şi să pun masă musculară la fesieri”, a spus Roxana Vancea.
Roxana Vancea, trucuri pentru a slăbi rapid
De când s-a lăsat de televiziune, pentru Roxana Vancea, sala de sport a devenit a doua casă. Astfel, de-a lungul anilor, ea a găsit rețeta unei minți sănătoase într-un trup sănătos și nu a ezitat să își dezvăluie din secrete. Recent, vedeta a sfătuit-o pe o adolescentă, care a întrebat-o cum poate slăbi, să renunțe la zahăr, prăjeli, făinoase, lactate și sucuri carbogazoase.