Ruxandra Iacob s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani. Fiica celebrei avocate Paula Iacob și-a găsit sfârșitul astăzi, 21 noiembrie, în urma unui accident vascular cerebral. Vestea a venit ca un șoc în rândul apropiaților și a celor care o cunoșteau.
În anul 2015, Ruxandra Iacob își conducea mama pe ultimul drum. Avocata lui Nicu Ceaușescu s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani. De atunci, viața i s-a schimbat complet, iar acum, după ani de zile de la înmormântarea mamei sale, medicul Ruxandra Iacob s-a stins și ea din viață. Veste pierderii morții sale a îndurerat familia și apropiații. (VEZI ȘI: MARIO IORGULESCU, NOI DECLARAȚII HALUCINANTE DESPRE ACCIDENTUL CARE A AVUT LOC ACUM TREI ANI: „DACĂ LE DESCOPEREAM MAI DEVREME, EVITAM ACEST INCIDENT”)
Anda, așa cum îi spuneau prietenii, s-a stins din viață în urma unui accident vascular cerebral. Anda Iacob nu a dorit să urmeze aceeași profesie ca a mamei sale. Fiica regretatei avocate a avut o carieră de succees, de profesie fiind medic psihiatru. Moștenind talentul și abilitățile mamei sale, Ruxandra Iacob a fost apreciată de cei care o cunoșteau.
În anul 2016, după ce s-a împlinit un an de la moartea regretatei avocate Paula Iacob, fiica sa a fost prezentă în cadrul unei emisiuni și a vorbit despre mama sa. (CITEȘTE ȘI: SIMONA HALEP, DIN NOU PUSĂ LA ZID: „MESAJUL EI DEZGUSTĂ LUMEA TENISULUI!” CINE O CRITICĂ PE SPORTIVA NOASTRĂ | GALERIE FOTO)
„Cred că şi-a dorit până în ultimul moment să-şi reia meseria, viaţa personală, viaţa de familia, petrecerile”, a povestit Ruxandra Iacob la Antena Stars. „Iubea teatrul, iubea muzica de operă, în casă la noi întotdeauna erau mese cu foarte mulţi oameni, prieteni apropiaţi. Îşi iubea prietenii teribil de mult! Întotdeauna la mesele mari cânta. Erau întotdeauna invitaţi cântăreţi celebri care cântau în cadru intim: Nicolae Herlea, Octavian Naghiu, Ludovic Spiess. Erau prieteni de suflet.
„A iubit viaţa, a iubit animalele, a dorit întotdeauna să ajute oamenii necăjiţi, să facă bine. Şi-n această profesie a activat peste 54 de ani. Pentru ea nu a existat o măsură a vârstei în ani, ci, a dorit să dea totul până în ultimul moment, ceea ce a şi făcut-o.”, povestea Ruxandra Iacob în urmă cu ani de zile, în cadrul unei emisiuni TV unde a fost invitată.