Rusia trimite mii de soldați nord-coreeni să lupte cu ucrainenii. Ce decizie a luat Washingtonul ca răspuns
Reporterii agenției de știri Reuters au relatat că Administrația Președintelui Joe Biden a decis să permită Ucrainei să efectueze lovituri cu arme americane adânc în teritoriul Rusiei. Sub condiția anonimatului, oficialii americani au declarat că această decizie a fost un răspuns la prezența trupelor nord-coreene în conflict.
O zi mai târziu, reprezentanții Statelor Unite au declarat că Rusia escaladează conflictul din Ucraina prin desfășurarea de trupe nord-coreene, scrie REUTERS.
Declarația oficialilor americani a venit după ce regimul de la Kremlin a avertizat că Washingtonul se implică și mai mult în războiul din Ucraina permițând forțelor Ucrainei să folosească arme fabricate în SUA pentru a ataca ținte aflate adânc în interiorul teritoriului Rusiei.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a refuzat să confirme informația că Administrația președintelui Joe Biden ar fi decis să permită folosirea de arme americane în acest mod, dar a reiterat că SUA „vor adapta și vor ajusta întotdeauna capacitățile pe care le oferă Ucrainei atunci când este necesar”.
Cum a escaladat Rusia conflictul din Ucraina
Anterior, Matthew Miller a declarat că Rusia este cea care a escaladat în mod repetat conflictul. Matthew Miller a menționat prezența celor 11.000 de soldați nord-coreeni despre care SUA afirmă că au fost desfășurați și că s-au deja confruntat cu forțele ucrainene în regiunea Kursk din Rusia.
„Aceasta este o escaladare majoră din partea Rusiei, să aducă o armată asiatică într-un conflict din interiorul Europei”, a declarat Matthew Miller, adăugând că răspunsul SUA va fi ferm:
„Vom continua să facem ceea ce este adecvat pentru a trage la răspundere Rusia pentru acțiunile sale, inclusiv pentru acțiunile sale de escaladare, și pentru a trage la răspundere Coreea de Nord pentru acțiunile sale de escaladare”.
La rândul său, ministrul britanic de Externe, David Lammy, le-a declarat reporterilor de la Organizația Națiunilor Unite că prezența trupelor nord-coreene reprezintă o „escaladare majoră, majoră” și a promis că Marea Britanie va face totul să pună Ucraina în cea mai puternică poziție posibilă.
(Citește și: Vedeta care nu vrea să audă de Survivor România! De ce nu vrea să plece în Dominicană: ”M-aș lega de calorifer”)
Ce au spus reprezentanții Kremlinului de la ONU despre aliații Ucrainei
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Administrația președintelui Joe Biden, aflat la finalul mandatului, „toarnă gaz pe foc” și încearcă să escaladeze conflictul din Ucraina.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a declarat la o reuniune a Consiliului de Securitate, citând relatări din presă, că Administrația Biden i-a oferit „permisiunea sinucigașă lui Zelenski de a folosi arme cu rază lungă de acțiune pentru a lovi în interiorul Rusiei”.
„Poate că Joe Biden, din mai multe motive, nu mai are nimic de pierdut, dar suntem uimiți de miopia conducerii Marii Britanii și a Franței”, a spus Ambasadorul Rusiei la ONU.
„Ei sunt dornici să facă jocul Administrației care e pe punctul de a pleca și târăsc nu doar țările lor, ci întreaga Europă într-o escaladare pe scară largă cu consecințe drastice”, a adăugat Nebenzia.
(Citește și: Când află România decizia finală de la UEFA, după ieșirea echipei Kosovo din teren: „Alt verdict decât…”)