S-a întâmplat astă noapte, pe bulevardul Chișinău din Capitală! Un inspector ANAF a consumat cam multișor, apoi s-a urcat la volan și a ”călcat-o”. Puțin traseu a ”consumat” acesta din drumul spre destinație. S-a răsturnat și a fost scos șoferii din trafic aflați acolo în acel moment.
Mihai Cristian Ion este inspectorul instituției de care fug oamenii implicat într-un accident rutier chiar în Capitală. Acesta a urcat băut zdravăn la volan, cel puțin, așa reiese din declarațiile martorilor care l-au scos din mașină, iar la scurt timp s-a răsturnat.
Având viteză, a pierdut controlul volanului, a lovit gardul de pe mijlocul drumului iar mașina a ajuns cu roțile în sus. A fost scos de acolo de martorii accidentului. Era rupt de beat, abia se mai ținea pe picioare.
Când a sosit echipajul de Poliție, a refuzat să sufle în alcooltest și apoi să dea probe biologice la INML. S-a ales, astfel, cu dosar penal.