Rugăciunea către Sfântul Ştefan care te scapă de păcate! Lucrurile bune încep să apară în viaţa ta într-un timp scurt şi vei simţi cum sufletul tău va fi uşurat

De: Cancan
Publicat: 26/12/2017 | 22:12

În a treia zi după naşterea Domnului, este prăznuit. Acesta a fost primul diacon şi martir al Bisericii. Numele acestuia, în greacă „Stephanos”, înseamnă „coroană” sau „cunună”. Rugăciunea către acesta te va ajuta să scapi de păcate. 

Rugăciune către Sfântul Ştefan


„Ne-a răsărit el, primul mucenic,
Ucis cu pietre, că era prea bun,
Diacon tânăr, vrednic ucenic,
De care Scrierile Sfinte spun…

Nu a murit până n-a luminat,
– Exemplu viu de rugăciuni fierbinţi -,
Pe cei ce Raiul sfânt au căutat,
Şi l-au găsit în oamenii cei sfinţi.

Aşa ne luminează şi pe noi,
Sfinte Ştefane, şi noi am greşit,
Cum i-ai iertat pe oamenii cei răi,
Te roagă lui Hristos necontenit;

Te roagă pentru noi, cei păcătoşi,
Ce azvârlim cu pietre în minuni,
Să fim şi noi ca tine, credincioşi,
Şi decât suntem, să fim… mult mai buni!” este rugăciunea pe care trebuie să o rosteşti.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ştefan. Ce trebuie să faci ca să ai noroc în 2018

Creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi, sau este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie, potrivit dcnews.ro.

Mai mult, în această zi sfântă de 27 decembrie, se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan. Tot în ziua în care e pomenit primul diacon şi martir al Bisericii, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.

Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

În unele zone din Muntenia se prepară „Pâinicile lui Ştefan”. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.