Imaginile durerii! CANCAN.RO l-a surprins pe fostul campion de box! Rudel Obreja, așa cum nu a mai fost văzut

Publicat: 17/09/2022 | 23:40

Rudel Obreja a fost eliberat din închisoare pentru trei luni, pe 22 iulie, pentru a se trata de cancer. Fostul mare campion și, apoi, președinte al Federației Române de Box are de ispășit o pedeapsă de cinci ani de detenție, fiind condamnat pentru evaziune fiscală, în dosarul ”Gala Bute”, organizată în 2011, cu ocazia meciului dintre Lucian Bute și francezul Jean Paul Mendy. Paparazzii CANCAN.RO l-au întâlnit pe Obreja chiar în acest weekend, dar, din nefericire, pe chipul fostului boxer se poate citi durerea. Avem imaginile, în exclusivitate.

Numai în pielea lui Rudel Obreja să nu fii. După condamnarea din aprilie, anul acesta, o adevărată lovitură, ex-președintele FRB a aflat, în închisoare, că are cancer. Iar situația lui medicală s-a agravat pe zi ce trecea. A făcut cerere pentru eliberarea condiționată, iar magistrații Tribunalului Ilfov aveau să i-o aprobe.

Pe 22 iulie, Rudel Obreja părăsea Penitenciarul Jilava și urma să se trateze într-un spital civil din țară.

(CITEȘTE ȘI: ELENA UDREA AR PUTEA IEȘI DIN ÎNCHISOARE! CE SPUNE AVOCATUL FOSTULUI MINISTRU)

Rudel Obreja a fost eliberat condiționat, pentru trei luni, pentru a se trata de cancer (Foto: CANCAN.RO)

A urmat pașii, dar boala necruțătoare și-a lăsat, adânc, amprenta pe chipul fostului președinte al boxului din România. Imaginile pe care CANCAN.RO vi le prezintă, în exclusivitate, spun totul despre chinul prin care trece Obreja.

Sunt, practic, imaginile durerii! Fostul sportiv se află în mașină, în dreapta șoferului, și, la un moment dat, pare dezorientat. Este schimbat total față de acum jumătate de an, când a fost trimis după gratii.

Rudel Obreja, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”

Rudel Obreja era condamnat la cinci ani de închisoare, în dosarul ”Gala Bute”, și a ajuns după gratii pe 7 aprilie 2022. Fostul președinte al Federației de Box mai stătuse 7 luni în închisoare, dar avea să fie eliberat la o sesizare a avocatului său, care a invocat alcătuirea ilegală a completurilor de judecători.

(NU RATA: MESAJUL TRANSMIS DE ELENA UDREA DIN PENITENCIAR: ”CE JUSTIȚIE AVEM ÎN ROMÂNIA ASTĂZI? E PE NOROC, E RULETA RUSEASCĂ?”)

Rudel Obreja este abătut! A fost eliberat de la Jilava, unde a aflat că are cancer (Foto: CANCAN.RO)

Rudel Obreja era președinte al Federației Române de Box atunci când a fost organizată ”Gala Bute”, ulterior transformată într-un mare scandal, finalizat și cu condamnarea la 6 ani de închisoare a Elenei Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult