Rudel Obreja a fost eliberat din închisoare pentru trei luni, pe 22 iulie, pentru a se trata de cancer. Fostul mare campion și, apoi, președinte al Federației Române de Box are de ispășit o pedeapsă de cinci ani de detenție, fiind condamnat pentru evaziune fiscală, în dosarul ”Gala Bute”, organizată în 2011, cu ocazia meciului dintre Lucian Bute și francezul Jean Paul Mendy. Paparazzii CANCAN.RO l-au întâlnit pe Obreja chiar în acest weekend, dar, din nefericire, pe chipul fostului boxer se poate citi durerea. Avem imaginile, în exclusivitate.
Numai în pielea lui Rudel Obreja să nu fii. După condamnarea din aprilie, anul acesta, o adevărată lovitură, ex-președintele FRB a aflat, în închisoare, că are cancer. Iar situația lui medicală s-a agravat pe zi ce trecea. A făcut cerere pentru eliberarea condiționată, iar magistrații Tribunalului Ilfov aveau să i-o aprobe.
Pe 22 iulie, Rudel Obreja părăsea Penitenciarul Jilava și urma să se trateze într-un spital civil din țară.
(CITEȘTE ȘI: ELENA UDREA AR PUTEA IEȘI DIN ÎNCHISOARE! CE SPUNE AVOCATUL FOSTULUI MINISTRU)
A urmat pașii, dar boala necruțătoare și-a lăsat, adânc, amprenta pe chipul fostului președinte al boxului din România. Imaginile pe care CANCAN.RO vi le prezintă, în exclusivitate, spun totul despre chinul prin care trece Obreja.
Sunt, practic, imaginile durerii! Fostul sportiv se află în mașină, în dreapta șoferului, și, la un moment dat, pare dezorientat. Este schimbat total față de acum jumătate de an, când a fost trimis după gratii.
Rudel Obreja era condamnat la cinci ani de închisoare, în dosarul ”Gala Bute”, și a ajuns după gratii pe 7 aprilie 2022. Fostul președinte al Federației de Box mai stătuse 7 luni în închisoare, dar avea să fie eliberat la o sesizare a avocatului său, care a invocat alcătuirea ilegală a completurilor de judecători.
Rudel Obreja era președinte al Federației Române de Box atunci când a fost organizată ”Gala Bute”, ulterior transformată într-un mare scandal, finalizat și cu condamnarea la 6 ani de închisoare a Elenei Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.