Ruby, în lacrimi pe Instagram, după moartea bunicului ei: „Zici că trăiește tataia în continuare”
Pentru că de obicei este veselă și mereu pusă pe șotii, Ruby a reușit să își uimească fanii atunci când le-a arătat, pe Instagram, o parte pe care au văzut-o mai puțin.
Vedeta a fost invitată într-o emisiune, iar momentul i-a adus aminte de bunicul ei, care a murit cu ceva ani în urmă.
„Prima dată când ajung la „’Neatza cu Răzvan și Dani” la timp, mai devreme chiar cu 10 minute. M-am trezit de la 07:00 dimineața să mă machiez, să fiu frumoasă, și m-am întâlnit cu băieții ăștia care sunt din același sat cu tataia și îl știu pe tataia care a murit.
Super fericită m-au făcut. Zici că trăiește tataia în continuare”, a spus Ruby pe Instagram.
Citește și: Ruby, imagini fierbinți din dormitor. Artista și iubitul ei s-au filmat în așternuturi
Are o relație apropiată cu bunica
Ruby a fost sprijinită mereu de mamaia Gherghina, acum în vârstă de 84 de ani, care a crescut-o cu dragoste și sacrificiu: „O am pe mamaia scrisă printre tatuajele de pe mine. Ea a fost cea mai apropiată persoană.
După ce părinții mei au plecat la muncă, în străinătate, ea m-a crescut. Mamaia mă iubește și cu decolteu și fără. Am dormit cu ea de mică, până la liceu, multă vreme.
Îi e greu fără mine. Nu își mai aduce aminte ce a făcut ieri, dar avem multe amintiri împreună. Era mereu cu gura pe mine, când mă urcam pe magazii, pe bucătărie, prin copaci, și ei îi era frică să nu mă lovesc, să nu mă rănesc.
Apreciez că a venit din Medgidia, unde și-a lăsat gospodăria, casa, grădina, totul, ca să stea cu mine, să mă ajute. Însă, în noua mea casă, nu se prea descurcă, este prea mare pentru ea”, a povestea Ruby, în urmă cu un an, pentru Click!.