Roxen a surprins pe toată lumea cu mărturisirile sale. Artista a dezvăluit că încă de la o vârstă foarte fragedă se confruntă cu anumite probleme de sănătate, care i-au pus numeroase piedici de-a lungul timpului.
Cântăreața a dezvăluit că de la șase ani suferă de depresie și anxietatea. Chiar dacă la început i-a fost extrem de greu, pe parcurs a învățat să controleze aceste stări, iar în prezent este forte bine și se bucură la maximum de fiecare moment. (CITEȘTE ȘI: ROXEN DEZMINTE SPECULAȚIILE CONFORM CĂRORA S-AR FI ÎMPĂCAT CU BĂRBATUL CARE A BĂTUT-O. CE ARE DE GÂND SĂ FACĂ REPREZENTANTA ROMÂNIEI LA EUROVISION CONTRA FOSTULUI IUBIT)
„Sufăr de depresie de la 6 ani și viața mea a fost ca un roller coaster. Știu că sunteți mulți care mă înțelegeți. Însă acum pot să mă laud și sunt foarte mândră de chestia asta, pentru că după ani de zile am reușit să mă lupt cu depresia și anxietatea, și chiar dacă o să vină înapoi, mă bucur de momentele astea cât de mult pot și o să fiu aici pentru voi.
Cine are anxietate știe că nu poate fi ținută sub control. Ceea ce fac este să mă duc undeva să stau singură, să respir și să beau apă. Să mă gândesc că totul este bine. Am nevoie de aceste momente sau scriu cuiva”, a declarat artista.
Roxen a vorbit despre lucrurile și situațiile de care s-a lovit de-a lungul timpului din cauza afecțiunilor sale. Mai mult, artista le-a dat câteva sfaturi fanilor săi și a încurajat pe toată lumea care a trecut prin astfel de lucruri să nu se lase răpuși și să privească mereu înainte. (VEZI ȘI: ROXEN, BĂTUTĂ DE IUBITUL EI CU PUMNII, TRASĂ DE PĂR ȘI LOVITĂ CU O COADĂ DE MĂTURĂ PESTE GENUNCHI: ”S-A TREZIT ÎN JURUL OREI 4.30 ȘI A DEVENIT VIOLENT DIN CAUZA…”)
„Cel mai important este că dacă alegi să apelezi la o persoană, trebuie să fie o persoană de încredere, care să te înțeleagă pentru că nu vrei banda aceea din nou, ”totul e în capul tău”, pentru că știm că totul este în capul nostru și că totul este bine, dar na… Anxietatea este o frică inexistentă, o frică de nimic și foarte, foarte convinsă că majoritatea problemelor de acest gen vin din perioada școalii.
Sunt și alți factori, familii toxice și de aceea zic. Eu aș putea să vă spun tot parcursul meu, dar toți avem experiențe diferite. Fiecare lecție pe care mi-o trimite Universul o primesc cu brațele deschise, pentru că nicio perioadă rea nu e o perioadă cu adevărat grea. E o lecție pe care trebuie să o înveți ca să te bucuri de ceva ce urmează”, a mai spus Roxen, conform Antena Stars.