În trei săptămâni, Roxana Vancea va deveni mămică. Câte kilograme a acumulat până acum. “Nu mă simt însărcinată”

Publicat: 21/10/2021 | 17:47

Roxana Vancea va deveni, peste doar câteva zile, mămică pentru prima dată. Antrenoarea de fitness se mândrește cu silueta ei, în condițiile în care a acumulat doar cinci kilograme. Mai mult, bruneta mărturisește că nici măcar nu simte că ar fi gravidă.

Roxana Vancea este pe ultima sută de metri cu sarcina. Peste trei săptămâni, bruneta va aduce pe lume un băiețel, pe care abia așteaptă să-l strângă la piept. De apreciat este că fosta asistentă TV nu a luat foarte multe kilograme în plus.

(CITEȘTE ȘI: ROXANA VANCEA A ANUNȚAT SEXUL BEBELUȘULUI ÎN DIRECT, LA TV! CE NUME A ALES FOSTA ASISTENTĂ TV)

Recent, Roxana Vancea a realizat o ședință foto specială, alături de soțul ei, Dragoș Paiu, și de micuțul Milan, fiul bărbatului dintr-o relație anterioară. Cu această ocazie, s-a putut observa că antrenoarea de fitness arată senzațional, chiar dacă pe durata sarcinii și-a făcut toate poftele. Stilul de viață sănătos și orele petrecute în sală au transformat-o radical pe fosta asistentă TV.

Nu mă simt însărcinată, n-am simțit până acum, sper să nu simt nici în astea trei săptămâni pe care le mai am. Aveam vreo 60 de centimetri în talie înainte de a rămâne însărcinată, acum am 85 de centimetri, la 35 de săptămâni. Am mâncat, dar deloc dulciuri. Am pus doar cinci kilograme, am 52 de kilograme acum, din care peste 2 kilograme are bebelușul. Am cumparat chestii pentru bebe. Nu am emoții sunt mai mult curioasă, dar mama și soacra abia așteaptă să nasc să mă ajute”, a declarat Roxana Vancea.

Ce nume a ales Roxana Vancea pentru fiul ei

Roxana Vancea va naște peste trei săptămâni și va opta pentru o naștere naturală. Bruneta va deveni mămică de băiat, micuțul Milan dorindu-și foarte mult un frățior. Interesant este că el a fost cel care a ales numele noului membru al familiei. Și anume… Ayan! Și tot el a fost cel care i-a anunțat pe părinții fostei asistente TV că vor avea un nepoțel.

L-am trimis pe Milan să le spună și nimeni nu înțelegea nimic. Pentru că nu știa să spună nici frățior, nici surioară. «Vine barza?», îl întreabă tatăl meu. «Da, o să vină barza», spune Milan. Așa i-am anunțat pe ei. Oricum se așteptau pentru că noi le-am spus că ne gândim la treaba asta.

(VEZI ȘI: MOTIVUL PENTRU CARE ROXANA VANCEA A FOST ALEASĂ ASISTENTĂ LA NEATZA. DANI OȚIL A FĂCUT DEZVĂLUIREA, DUPĂ NOUĂ ANI)

Am vorbit înainte cu Milan, înainte să ne apucăm, să fim siguri că și el își dorește un frățior sau o surioară. Și el concepea doar un frățior. Și îi spuneam că există posibilitatea să fie o surioară, dar am zis că vedem noi cum o dregem până atunci. Important e că mai vrei pe cineva în casă”, a declarat, recent, Roxana Vancea.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult