Roxana Vancea s-a hotărât să părăsească competiția Exatlon după ce s-a certat de mai multe ori cu Giani Kiriță. După ultima discuție în contradictoriu, bruneta a pus punct și a luat decizia de a pleca din Republica Dominicană.
Roxana Vancea a fost așteptată de prietena ei cea mai bună, Angela, la aeroport. Vedeta a stat de vorbă cu jurnaliștii și a vorbit pentru prima dată despre motivul real al plecării ei de la Exatlon.
„E o emisiune la care se uită copiii şi la care impinsul, vorbitul urat si jignitul femeilor nu cred ca isi au rostul. Daca merge spre directia aia, eu clar nu ma mai regasesc in el. Nu am avut neintelegeri cu el (Giani Kiriță n.r). El a avut cateva neintelegeri cu mine, la care am dispus cat de diplomat am putut. Sunt o fire vulcanica si am preferat sa ma retrag”, a declarat Roxana Vancea pentru Kanal D.
Înainte să intre în competiție, Roxana Vancea a spus că e prietenă bună cu Giani Kiriță. Ulterior, fostul fotbalist a dezvăluit că acest lucru nu este adevărat. În cadrul emisiunii Exatlon, între ei au izbucnit scandaluri uriașe.
„Nu eram prieteni, dar am mai fost in proiecte impreuna. Eu cred ca l-am respectat si inainte si il voi respecta si de acum incolo. Suntem cunostinte”, a mai spus Vancea.
Roxanei aproape i-au dat lacrimile, după cearta cu fostul fotbalist al lui Dinamo București.
”Trebuie să strângeţi rândurile. Asta e, mai greşesc, nu pot să am şi facultate, să fiu şi sportiv de performanţă, să fiu şi şmecher, să fiu şi de stradă şi de şcoală, înţelgi, domnişoara Roxana? Lasă vrăjelile astea, că nu merg ”vagabonţismele” astea cu mine. Eu sunt altceva. păi ”vagabonţisme”, ţi-am spus că nu hotărăşti tu! Tu vezi-ţi de treaba ta şi adu puncte. De unde ştii tu ce simte el, mă?”, a spus Giani Kiriţă, care era negru de supărare. (CITEȘTE ȘI: CE SPUNE DIANA SENTEȘ DESPRE ÎNLOCUITOAREA EI DE LA EXATLON, MĂDĂLINA LINGURARU: “POŢI SĂ TE MÂNDREŞTI ÎN MOMENTUL ÎN CARE…“)
”Pentru că eu sunt cu el în echipă de o lună şi o să vorbesc că îi ştiu reacţiile”, a răspuns imediat Roxana Vancea.
Exatlon 20 octombrie. ”Crezi că dacă ai făcut cinci puncte, poţi să vorbeşti? Serios! Strict de puncte! Ai luat puncte, ai câştigat, n-ai luat puncte, râd lăutarii de tine! Eu, unul, asta sunt, aşa sunt clădit, să înving, să luopt şi când pierd, vreau să ies cu capul sus. Plecăm de la 5-0 tot timpul. Dacă nu aveţi orgoliu în voi, asta e. Şi pe urmă facem glume pe bancă >. Nu vine ăla cu acordeonul şi râde de voi, pe bune? O să sfârşiţi tot timpul la baraca aia şi o să mâncăm numai orez”,,hi,hi,> a replicat imediat Giani Kiriţă. (CITEȘTE ȘI: EXATLON 17 OCTOMBRIE. CE LE-A TRANSMIS MĂDĂLINA LINGURARU NOILOR SĂI COLEGI)
”Nu trebuie să vii la mine să urlii în faţa mea. Nu am luat o decizie pentru el”, a spus, cu lacrimi în ochi, Roxana Vancea.
Exatlon 20 octombrie. Giani Kiriţă a avut un atac și asupra lui Ciprian Silaşi, adversarul lui: ”Să-l văd pe lăutarul ăla, cu moţul ăla în cap, că râde de mine! Mă duc şi-i bat şi cu orice”.