Roxana Vancea a dezvăluit sexul bebelușului: “Am făcut morfologia”. Ajutați de Milan, vedeta și Dragoș Paiu au decis deja numele
Roxana Vancea a dezvăluit sexul bebelușului pe care i-l va dărui soțului său. În cadrul interviului despre sarcină, fosta asistentă de la “’Neatza cu Răzvan şi Dani” a subliniat eforturile făcute de ea și Dragoș Paiu înainte de conceperea copilului. Mai mult, viitoarea mămică nu s-a ferit să împărtășească numele pe care l-a decis împreună cu fiul vitreg și partenerul ei de viață.
Roxana Vancea și Dragoș Paiu vor avea un fiu
Conform mărturiilor făcute de fosta asistentă TV, bebelușul pe care îl poartă în pântece este băiețel în proporție de 75%, așa cum a asigurat-o medicul care îi monitorizează sarcina. Roxana Vancea este în al doilea trimestru, iar vestea că va avea un fiu a liniștit-o într-un fel, pentru că are experiență cu Milan, băiețelul vitreg.
“Am rămas însărcinată imediat după cele șase luni de pauză de suplimente ale lui Dragoș. Dar, recunosc, îmi făceam teste în fiecare zi în acea lună, până când am rămas însărcinată și a ieșit testul pozitiv. (…). Am făcut morfologia, iar acolo medicul mi-a spus că, în proporție de 75%, vom avea un băiețel”, a afirmat vedeta pentru fanatik.ro.
Roxana Vancea și soțul său au decis deja numele pentru primul lor copil
Sexy graviduța a mărturisit că ea și soțul său au acceptat cu bucurie propunerea fiului lor mai mare care avea un nume pregătit pentru frățiorul vitreg.
“Milan a ales Ayan. Și nouă ne-a plăcut și cum sună: Milan și Ayan, sunt două nume mai deosebite”, a mai povestit Roxana Vancea, potrivit sursei citate.
Roxana Vancea s-a cununat civil cu Dragoş Paiu în urmă cu aproape 2 ani
Roxana Vancea s-a căsătorit cu Dragoș Paiu pe 19 decembrie 2019 – cununia civilă a fost organizată în mare secret, iar mirilor le-au fost alături doar câteva rude și prietenii apropiați. Cunoscutul antrenor de fitness are un băiețel dintr-o relație anterioară. Milan are trei ani și se înțelege de minune cu mama lui vitregă, care a făcut parte din echipa de la “’Neatza cu Răzvan şi Dani”.
Sursa foto: Facebook & Instagram