Vestea că Liviu Guță și Roxana divorțează a șocat pe toată lumea. Cei doi păreau să aibă o relație liniștită, bazată pe iubire și respect, dar iată că lucurile nu stau deloc așa. După ce Liviu Guță a spus partea lui de poveste, Roxana iese la atac și spune care au fost, de fapt, motivele care au dus la despărțire.
Acuzată de manelist că făcea scandal din orice și că-i interzicea să-și vadă copii, Roxana spune cum au stat, de fapt, lucrurile. Din perspectiva ei, căsnicia lor nu a funcționat deoarece Liviu Guță se aștepta ca lucrurile să se întâmple după voia lui și nu accepta ideea că într-o relație ca totul să meargă bine trebuie să mai și cedezi. Ba mai mult, femeia susține că a mers și la psiholog pentru a rezolva problemele, dar artistul nici nu a vrut să audă de o asemenea variantă.
„Eu sunt obsedată de curățenie și îi strâng hainele de lângă pat după care i le puneam direct la coș că nu aveam unde în altă parte. Pe lângă asta, el voia să facem doar cum zice el, însă, într-o relație, ambii lasă de la el ca să fie bine.
Nu unul comandă și celălalt execută. “Am fost și la psiholog, m-am gândit că poate am anumite probleme pe care eu nu știu să le abordez, am discutat cu specialistul.
I-am spus și lui Liviu să mergem amândoi să ne rezolvăm această problemă, însă el mi-a zis că nu este nebun să meargă la psiholog”, a declarat Roxana pentru Tacataca.
Manelistul a susținut că deși la început totul era bine, pe parcurs relația a început să scârțâie. Certurile, geloziile și agresiunile verbale au început ușor, ușor să-și facă loc în căsnicia lor.
„Am plecat de acasă de 5 ori. Am tot sperat… O iubeam. Au fost foarte multe discuții. Am rămas puțin șocat, atât pot să spun. Nu m-a înșelat. Nu ne-am înțeles. Era agresivă verbal. Lumea se schimbă de la o zi la alta. Certurile erau din cauza copiilor.
Nu mă lăsa să mă duc la copii în sensul că… (…) Nu știu dacă m-a iubit. Asta e o enigmă pentru mine. Te cerți cu mine fără să îți fac nimic. Se deschideau subiecte de fosta soție, de trecut. (…) Noi chiar voiam să facem copil. Certurile au început din iunie anul trecut.’, a declarat Liviu Guță, în direct, la Teo Show.
Sursă foto: instagram.com