Roxana Ionescu s-a umplut de tatuaje înainte să nască. I-a făcut o declarație de iubire logodnicului ei, Tinu Vidaicu
Însărcinată în ultimul trimestru, Roxana Ionescu s-a umplut de tatuaje cu câteva săptămâni înainte să nască. Supranumită Mama Natură pe vremea când lucra în televiziune, viitoarea mămică i-a făcut o declarație de iubire logodnicului ei, Tinu Vidaicu, odată cu publicarea unei poze de album în care apar. Fanii i-au compleșit cu gândurile senine.
Citește și: Roxana Ionescu, mândră de burtica de gravidă. În ce ipostază sexy s-a pozat “Mama Natură”
Roxana Ionescu s-a umplut de tatuaje înainte să nască
Roxana Ionescu și-a îndeplinit dorința de a-și umple brațul drept de tatuaje, așa că a apelat la unele temporare. Îmbrăcată într-o rochie elegantă roz și mulată pe burtica de gravidă care i-a crescut foarte mult, ea s-a lăsat fotografiată în timp ce stătea într-un leagăn, iar în spatele său se afla Tinu Vidaicu. Poza a fost realizată în momentul în care ea se pregătea să-l sărute pe obraz pe logodnicul său.
Poza de colecție din timpul sarcinii a fost însoțită de o declarație de dragoste pentru tatăl băiețelului ei. “ⓉⒽⒾⓈ ⓁⓄⓋⒺ ⒾⓈ ⓄⓊⓇⓈ @tinuvidaicu” este mesajul scris de Roxana Ionescu pe Instagram. “Sarcină ușoară și bebe sănăătos! Sunteți foarte frumoși împreună! O să fie un băiețel minunat! Și eu am doi! Vă așteaptă clipe unice!??”, “Zână… ești o frumoasă! Și pe interior, și pe exterior ? împlinire !”, “Să ai o sarcină ușoară și o naștere ușoară. Multă sănătate și bucurii în viață, alături de sufletul tău pereche și să vă iubiți toată viața!! ??” sunt trei dintre comentariile strânse de postarea vedetei.
Roxana Ionescu, logodită cu Tinu Vidaicu
Roxana Ionescu s-a retras din lumea televiziunii după aproape 15 ani de activitate și s-a mutat la Timișoara ca să fie mai aproape de logodnicul ei, Tinu Vidaicu, un om de afaceri timișorean. Fosta “Mama Natură” nu se grăbește să îmbrace rochia de mireasă, ci se bucură de fiecare clipă petrecută cu partenerul ei. Vedeta a împlinit 34 de ani pe 22 aprilie 2019.